Manifestările publice diverse desfășurate în acest sfârșit de săptămână au determinat suplimentarea efectivelor Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.
Diversitatea manifestărilor publice organizate la sfârșitul acestei săptămâni a determinat suplimentarea efectivelor Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, angrenate în misiunile de asigurare a ordinii publice, în vederea desfășurării acestora în condiții de siguranță pentru participanți.
În această după-amiază, începând cu ora 17:30, jandarmii botoșăneni vor avea o prezență activă pe durata concertului susținut in cadrul Festivalul Internațional „George Enescu", la casa memorială din Liveni a marelui compozitor român.
Sâmbătă și duminică, în cooperare cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, jandarmii vor acționa pentru prevenirea faptelor antisociale, fluidizarea traficului rutier și pietonal, precum și pentru prevenirea și stingerea incendiilor, potrivit competențelor instituționale, la Ziua comunei Vârful Câmpului - Ziua Recoltei, dar și la evenimentul auto Demo Drift Botoșani 2023, care va avea loc în parcarea magazinului Elvila.
Circulația rutieră nu va fi restricționată pe străzile adiacente parcării magazinului Elvila, în schimb vor fi delimitate spațiile destinate spectatorilor, de unde vor putea urmări în siguranță desfășurarea concursului.
Tot în aceste două zile, jandarmii vor fi alături de participanții la manifestările religioase din municipiul Dorohoi și localitățile Racovăț, Gorovei și Cerchejeni, pentru ca liniștea credincioșilor și a clerului să nu fie tulburată de producerea unor incidente nedorite.
De asemenea, efectivele de jandarmerie vor avea în vedere bună desfășurare a evenimentului Promenada Inimilor, în zona Parcului Mihai Eminescu/ Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani și vor acorda sprijin Grupării de Jandarmi Mobile Bacău pentru asigurarea respectării fair-play-ului sportiv la meciul de fotbal de pe Stadionul municipal Botoșani, dintre echipele F.C. Botoșani și UTA Arad.
Recomandăm participanților la manifestările publice cu caracter cultural-artistic, religios sau sportiv să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc și bunurilor personale de valoare și să solicite sprijinul jandarmilor în mod direct, în cazul sesizării unor fapte antisociale de natură penală sau contravențională.
Botoșăneanul Vlad Plăcintă premiat de mitropolitul Teofan cu diploma de vrednicie – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
El este șoferul care s-a izbit în mașina Poliției! A fost REȚINUT în urmă cu scurt timp – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
Șofer „tras la răspundere” de polițiști: I-au confiscat și ceva marfă
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
Patru elevi botoșăneni și profesorii lor, vizită în Macedonia de Nord
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024