Ştiri
Județul Botoșani tranzitat de ucraineni, majoritatea pleacă, puțini rămân

La șase luni de la începerea războiului, numărul ucrainenilor care intră în România prin Botoșani a scăzut considerabil.

Probabil că un singur centru de cazare mai este funcțional, pentru cei care solicită sprijin.

Autoritățile continuă să transmită informări zilnice despre numărul refugiaților care ajung la noi.

 

Astfel, în ultimele 24 ore, prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca au intrat în țară 81 persoane și 23 vehicule.

 

La ora 8.00, erau cazați în spatiile de cazare temporară puse la dispoziție de către autoritățile din Botoșani, 5 cetățeni.

 

Toate instituțiile implicate în gestionarea acestei situații sunt în legătură permanentă și desfășoară activități în mod integrat pentru ca persoanele care se refugiază din fața războiului să treacă mai ușor prin aceste momente. Situația este în dinamică, datele cu privire la locurile de cazare modificându-se continuu.

 

La nivelul județului Botoșani există un centru integrat dedicat sprijinirii refugiaților din Ucraina care funcționează 24/7. La Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI) pot fi obținute informații legate de cazarea refugiaților, dar și despre modul în care pot fi făcute donații.

 

Totodată, de la nivelul acestui centru se pot obține și alte informații utile cetățenilor ucraineni care se află pe raza județului Botoșani precum: unde se pot adresa în caz de probleme medicale sau în cazul în care au nevoie de ajutorul unor instituții, ce reguli trebuie respectate la locurile de cazare sau în taberele pentru refugiați.

loading...
loading...
A crescut numărul ucrainenilor care tranzitează Botoșaniul, tot mai puțini în centrele de refugiați din județ

 

Vârstnicii din județ felicitați de social-democrați – GALERIE FOTO
Sărbătorită la 1 octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice ne invită să promovăm drepturile acestora și să încurajăm participarea lor activă în societate.
RAZII în trei orașe de la Botoșani: Mașini trase pe dreapta, oameni legitimați și zeci de amenzi
Acțiune a polițiștilor botoșăneni. 
Șofer încătușat în trafic după un scandal de pomină cu polițiștii
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.
ALERTĂ de ultimă oră: Botoșaniul sub COD GALBEN
Meteorologii au emis o avertizare meteo de tip Cod Galben.
El este tânărul militar din Botoșani găsit împușcat în birou: Ai jurat să aperi țara, dar statul ăsta infect te-a omorât - FOTOGALERIE
Andrei avea doar 22 de ani și a fost găsit împușcat într-o unitate militară din Focșani.
4 milioane de euro! Se pregătește modernizarea unei școli din Botoșani – FOTOGALERIE
Anunțul a fost făcut de către președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, în cadrul ședinței ordinare.
Mii de pelerini așteptați la Iași: Mitropolia Moldovei a decis CÂND vor fi scoase Moaștele Sfintei Parascheva
Racla cu Moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva va sta timp de o săptămână în baldachinul amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi.
Moarte învăluită în mister: Militar de 22 de ani din Botoșani găsit împușcat în cap
Anchetatorii merg pe mai multe ipoteze.
Din această lună: Bani mai mulți pentru unii angajați, aceste tichete au fost MAJORATE
Vești bune pentru o mulțime de angajați.
Șefa de la Județ, atac (in)direct în plen: Cu penele altuia te poți împodobi, dar nu poți zbura
În debutul ședinței ordinare a Consiliului Județean de vineri, 30 septembrie, Doina Federovici, a adresat un mesaj în plen.
Pasageri leșinați într-un avion blocat pe pistă: Am făcut saună la propriu - FOTOGALERIE
Oamenii ar fi fost ținuți închiși în avion, fără aer condiționat, la temperaturi ridicate.
Oferta toamnei la Uncle Vic: 30% reducere la principalele produse din meniu, în zilele lucrătoare, de la amiază până seara
(P) În prima zi de octombrie a fost lansată o ofertă specială la restaurantul Uncle Vic.
APEL al Bisericii pentru un tânăr care a stat o lună în comă! Locul unde doarme în prezent
Parohia Pacea a lansat apelul pe pagina de Facebook și a apelat la bunătatea semenilor pentru ajutorarea unui tânăr.
VEȘTI de ultimă oră de la București: Apare o nouă pensie în România
Există o nouă pensie specială, iar sute de români o pot încasa, dacă se încadrează în aceste categorii.
Armament și tehnică de luptă prezentate șefilor județului – VIDEO & GALERIE FOTO
Au fost expuse pistoale de mai multe tipuri dar și arme mai mari.
Tichetele de masă și voucherele de vacanță ar putea fi eliminate din veniturile salariale: Rămâne de stabilit
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat că a reînceput programul voucherelor de vacanță dar cu unele modificări.
Vreme neobișnuită în octombrie! Anunțul meteorologilor despre când vine frigul
Meteorologii au anunțat primele prognoze pentru luna octombrie 2022. România se va confrunta cu temperaturi neobişnuite pentru această perioadă din an.
Exerciții anunțate de Raed Arafat în cazul unui atac nuclear: Dacă ți se spune să stai acasă, să stai acasă cu geamurile închise
Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a sfătuit populația să nu intre în panică, să rămână în case cu ferestrele închise şi să asculte recomandările venite pe căi oficiale.
Șeful educației botoșănene a mai deschis un Centru de Excelență – FOTOGALERIE
Deschiderea oficială a avut loc în moment de dublă sărbătoare, respectiv pe data de 1 octombrie 2022.
„Obstacole” de pe străzile din municipiu reclamate la Primărie
În ședința ordinară de Consiliu Local a fost ridicat acest subiect.
pleaca si botosanenii cui ii comvine sa lucreze pe salarul minim
13 august 2022, 21:47
Sondaj
Ce alegeți între o deplasare cu un taxi și una cu un automobil Bolt?
Taxi
Bolt
Prefer altceva
Declaraţia zilei
„Nu vreau să fac niciun fel de comentariu, dar dacă minimul e de 50 de puncte și ei fac 15 puncte? Măcar să schițeze de bun simț, pentru comisia aia, trei prostii sau din aducere aminte. Au lăsat foaia goală. Și cu acea ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9490 lei
USD
Dolarul SUA
5.0469 lei
CHF
Francul elveţian
5.1652 lei
GBP
Lira sterlină
5.6367 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4963 lei
XAU
Gramul de aur
270.7253 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2606 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.1728 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2777 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6857 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2013 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6655 lei
Vremea
astăzi
Botosani
15.8 o C
Dorohoi
14.8 o C
Bucecea
16.7 o C
Darabani
14.0 o C
Saveni
14.6 o C
Ştefăneşti
21.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.