Botoșăneanul este singurul scenograf român care a ajuns în Cartea Recordurilor, graţie unui proiect care a uluit întreaga industrie a teatrului.
Recordul mondial deţinut de Gelu Rîşca a fost oficializat la începutul anului 2019, printr-un eveniment în cadrul căruia au fost înmânate o serie de certificate emise de Guinness World Records pentru cei implicaţi în realizarea superproducţiei româneşti „Vlaicu Vodă“, printre care şi scenograful Gelu Rîşca (50 de ani).
Graţie gradenei rotative, construită special pentru spectacol, Excelsior a fost primul teatru românesc care a intrat în Cartea Recordurilor.
„În 2018 am fost cooptat într-un proiect al Teatrului Excelsior din Bucureşti cu spectacolul «Vlaicu Vodă», produs în contextul Centenarului. Managerul Adrian Vărzaru a fost cel care m-a solicitat în proiect. Am ajuns destul de târziu faţă de restul echipei, în sensul că implementarea începuse undeva de pe la sfârşitul lui 2017, iar eu am ajuns când erau deja nişte deadline-uri (n.r. – termene limită) depăşite. M-a apelat şi m-a rugat să rezolvăm foarte repede ce era restant“, îşi aminteşte Gelu Rîşca despre cum a fost cooptat în proiect.
Practic, povestește botoșăneanul pentru Adevărul, totul s-a întâmplat cu mai puţin de trei luni înainte de punerea în scenă a piesei.
„Mai aveam la dispoziţie doar două luni şi jumătate până la data premierei, spectacolul fiind unul extrem de amplu, desfăşurându-se în parcarea din faţa Casei Poporului. Acolo au trebuit construite 14 case medievale, o biserică, un han, toate în mărime naturală, precum şi o turnantă cu peste 380 de locuri pentru spectatori pe ea. Gradena era obiectul central al spaţiului reprezentării spectacolului «Vlaicu Vodă». Spectatorii erau poziţionaţi în aşa fel încât cu ajutorul turnantei să poate să fie rotiţi către fiecare scenă în parte“, rememorează scenograful.
Scenograful mărturiseşte că nu s-au ştiut de la început dimensiunile decorurilor, dar când s-a realizat amploarea proiectului, au fost contactaţi reprezentanţii Guinness World Records.
„Evident că teatrul a făcut toate formalităţile pentru ca cei de la Cartea Recordurilor să afle despre gradena noastră. Când am început să lucrăm la ea, cineva din echipă şi-a pus întrebarea dacă nu cumva este cea mai mare construcţie de acest gen cu şi pentru public. Au cercetat şi s-a dovedit că da, aşa era“, mai dezvăluie Gelu Rîşca pentru „Weekend Adevărul“.
Scenograful Gelu Rîşca trăieşte de mai multe decenii în Botoşani, unde activează în cadrul Teatrului ”Mihai Eminescu”, dar provine dintr-o localitate din Suceava, căreia îi poartă numele.
„Gheorghe Rîşca mă numesc, dar m-am obişnuit cu numele de Gelu. M-am născut aproape de Rîşca: de mănăstirea, satul, apa, toate cu acelaşi nume. Ca orice om, mi-am construit o viaţă. Am doi copii – o fată, Ambra, de 27 de ani, stabilită în Anglia, şi un băiat, Toma, de 19 ani, care urmează ca anul acesta să dea la Teatru“, dezvăluie scenograful.
Anul acesta, Gelu Rîşca va absolvi Facultatea de Teatru de la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi, la Secţia Regie, sub îndrumarea profesoarei lector univ. dr. Antonella Cornici. „Iată că au trecut atâţia ani şi încă fac asta şi o voi mai face, iar anul acesta sper să obţin şi diploma de regizor. Astfel îmi voi finaliza studiile cam cu tot ce se poate în teatrul clasic“, spune scenograful.
„Profesionistul încearcă să-şi facă până la capăt treaba, repede şi bine. În ultima vreme se cere repede. Încerc să fac şi bine, chiar dacă timpii şi deadline-urile nu mă ajută întotdeauna. Pentru asta uneori mă trezesc şi la 4:00 dimineaţa. Desigur, scenograful stă mult în atelier unde lucrează cot la cot cu tâmplarul, cu croitorul, cei care creează decorurile, costumele sau obiectul din scenă“, mai spune botoşăneanul, potrivit sursei citate.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doliu la Stațiunea Popăuți și Asociația Moldoovis: Clipe de adâncă tristețe
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Vești bune înainte de Crăciun: CINE sunt cei care ar putea lua două pensii în luna decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Tânărul care și-a înjunghiat mortal colegul, adus în arest la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Declarația zilei 18 noiembrie 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024