Un tânăr de 30 de ani a intrat în atenția polițiștilor botoşăneni după ce a fost oprit pentru un control.
Duminică 10 decembrie 2017, în jurul orei 2.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, cetăţeanul moldovean, Denis P., în vârstă de 30 de ani, care conducea un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Franța.
La controlul de frontieră existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat, eliberat de autorităţile din R. Moldova, valabil pentru categoriile B, C, D, BE, CE, DE, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.
Tânărul a declarat că a obţinut documentul în anul 2011, prin preschimbarea vechiului permis, plătind suma de 300 de euro unui cetățean moldovean și că nu avea cunoştinţă despre faptul că documentul prezentat la controlul de frontieră este fals.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.
Un profesor a aflat LIVE că va fi locul 2 pe lista AUR pentru Consiliul Local: Sunt surprins – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Mar 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Asfalt pe două străzi de pământ din municipiul reședință
Oana Sava
Mar 28, 2024
Primarul Cosmin Andrei, după circul din plen: Pietrele vă mai lipsesc și crucea – VIDEO
Oana Sava
Mar 28, 2024