Ştiri
Lecția de viață a lui Mirjam Bercovici, supraviețuitoare a Holocaustului - Atât i-am cerut: să nu facă bancuri cu evrei

Înainte de a deveni doctor în medicină, oncolog renumit, Mirjam Bercovici a fost pianistă în orchestra de la Botoșani, înființată în 1944 de avocatul Weber.

Mirjam Bercovici, 96 de ani, e mai mult decât o supraviețuitoare a Holocaustului. E un om care s-a încăpățânat să trăiască după propriile alegeri, în ciuda vremurilor și a tiparelor.

 

În octombrie 1941, la câteva zile după ce împlinise 18 ani, a fost deportată, împreună cu familia, din Câmpulung Moldovenesc la Djurin, în Ucraina. Și-a pierdut bunicii paterni la câteva luni după deportare. În lagăr, a ținut un jurnal, publicat apoi, întâi în germană, apoi în română. După război, a devenit medic, doctor în medicină, șef de secție la Oncologie Pediatrică, la Spitalul Fundeni.

 

- După ce v-ați întors din lagăr, v-ați mai simțit persecutată?
- Când m-am întors, m-am simțit persecutată de sărăcia mea. Am venit desculță, slabă ca dracu, bolnavă la cap… Eu sunt un om care doarme de zeci de ani numai cu somnifere. Și acum dorm cu două somnifere, unul pentru adormit și unul pentru dormit.

 

- Cum a fost revenirea în societate?
- A fost foarte grea reintegrarea, inclusiv la rudele mele, la bunici. Bunicul, după două săptămâni, a dat drumul la femeie de serviciu. A crezut că i-a venit o femeie de serviciu. Și a zis: “Trebuie repede măritată fata asta!”. Eu mi-am căutat serviciu. După două săptămâni, mi-am găsit de lucru la Primăria Botoșani, ca translator de limba rusă. Deși nu știam suficient, scriam prost… Acum nu știu nici atâta. Asta a fost.

 

- V-ați întors la școală?
- Da. Colegii neevrei se retrăseseră cu armata. În Botoșani a fost un hiatus, au fost doar rușii, din aprilie 1944 până în 23 august 1944. Colegii evrei, eram de la Liceul Carmen Sylva, liceu de fete renumit, mă priveau ca pe o curiozitate. Mă înmormântaseră deja. Renunțaseră la mine. Mai ales că alesesem un alt tip de societate decât erau ei. Am ales o societate sub clasa lor socială. Pe soțul meu, care era dintr-o familie foarte săracă. Din Calicime, cartierul evreilor săraci din Botoșani. Soțul meu era fiul unui croitor de pantaloni, un om foarte sărac. Asta a fost prima discriminare.

 

- Apoi?
- Am terminat liceul, cele două clase care-mi lipseau. Apoi am plecat la Iași, la Facultatea de Medicină, în 1945 nu s-a dat concurs. Încet-încet, am reînceput să învăț. Nu mai știam să învăț, nu mai știam să citesc… Trei ani în care ți-ai scos cititul din cap… Circulau două cărți în ghetou…

 

- Ce cărți?
- Stefan Zweig, “Amok”, și “Pe aripile vântului”, mi se pare. Circulau tot aceleași cărți… Nici un ziar… Să nu vezi o literă… Eu am citit de copil mic, nu știu când am învățat germană, ebraică… Am cântat la pian 12 ani. Doamna Renate Weber e fiica avocatului Weber care a făcut în vara anului 1944 o orchestră la Botoșani. Și am fost solistă de pian acolo. Și am jurat că nu mai pun mâna pe pian de atunci.

 

- De ce?
- Îmi ruginiseră degetele. N-am mai putut cânta la pian. Asta a fost.

 

- Acum citesc tot mai puțini oameni, se cumpără tot mai puține cărți, la noi…
- Nici eu nu mai cumpăr cărți așa multe. Sunt o veche cititoare de Dilema. Librăriile sunt, de fapt, niște papetării. Librăriile le găsești în chioșcuri. Se vinde ceea ce se cere. Și se cer gunoaie… Dar, totuși, de exemplu, Cărtărescu nu pot citi. Cu toată bunăvoința, tot ce aș face… Vreau să citesc Cărtărescu… Ei, nu pot! Nu e pe înțelesul meu. Dar pot citi alte cărți… În nemțește, mai ales.

 

- “Lista lui Schindler” cum vi se pare?
- Am văzut filmul de vreo cinci ori. E făcut de un evreu, care a descoperit foarte târziu că e evreu. E un film făcut cu suflet, cu artiști mari. Mă rog, e film, nu-i realitate. Dar Schindler a existat, a salvat evrei. Și sora mea și cu mine suntem preocupate, în momentul de față, ca acei ucraineni care ne-au ajutat în timpul deportării să fie recunoscuți ca “drepți între popoare”.

 

- Doar o familie de ucraineni v-a ajutat, dintre toți oamenii întâlniți pe drum. De ce?
- Antisemitismul e o problemă vastă, nu sunt eu în măsură… Vă spun doar atât, că m-ați întrebat dacă am mai simțit antisemitism după deportare. Vasăzică, am intrat în facultate. De-abia în anul IV-V am început să învăț la posibilitățile mele. Și-am terminat printre primii trei, am rămas în București. Pe atunci, studenții la Medicină trebuiau să stea la țară trei ani. Am rămas în București pentru că aveam note foarte bune. Cu o condiție: atunci când e nevoie, să plec la țară.

 

- Și a fost nevoie?
- Am făcut teren cât cuprinde. Aveam deja copil. Nu idealizez perioada comunistă, în nici un caz. Dar am fost în Oltenia, într-o campanie împotriva tuberculozei, unde am văzut un județ întreg, toți copiii, pentru că sunt pediatru. S-a făcut atunci. Am fost în Tulcea. Nu pot să uit un localnic rus lipovean. Am făcut tuturor radiografie. Lui i s-a găsit apă la plămâni, pleurezie. A zis: “Nu se poate, eu nu beau niciodată apă!”. Așa mi-am făcut termenul de țară, am trecut prin toate examenele și concursurile posibile.

 

- Și doctoratul…
- Târziu m-am apucat de doctorat, după ce scrisesem nu știu câte lucrări. Ei, am început la Institutul de Ocrotire a Mamei și Copilului Emilia Irza, în Tei. Am făcut pe Salvare o campanie antigripală. Apoi m-am mutat la Spitalul Fundeni, de unde am ieșit la pensie. Ca studentă, l-am avut coleg de an pe unul care a făcut o percheziție la noi, la Câmpulung, de Yom Kippur. S-a făcut că nu mă vede. L-am ignorat. Ce era să fac? Tot Câmpulungul m-a văzut când mergeam la gară, tot Câmpulungul era.

 

- Ați mai fost acolo după deportare?
- Am încercat. Cu sora mea, am luat o mașină, am mers la Câmpulung. Ea a coborât, eu n-am putut. N-am putut fizic. Înapoi la Fundeni… Norocul meu era că profesorul Gheorghe Goldiș nu era antisemit deloc, avea prieteni evrei. Atât i-am cerut: să nu facă bancuri cu evrei. Niciodată în fața mea. Să nu vorbească despre evrei.

 

Interviul complet realizat de Libertatea AICI

 

loading...
Seară culturală la Botoșani pentru comemorarea victimelor Holocaustului: ”Nu trebuie uitat”

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Dan Șlincu, discurs de adio – UNDE este așteptat mâine la 8 dimineața
Primul oficial botoșănean care a luat cuvântul după învestirea noului prefect Alexandru Colbu a fost tocmai predecesorul său în funcție. Dan Șlincu a catalogat cei peste doi ani petrecuți în această funcție drept o experiență cu multe provocări.
Noul prefect despre propriul mandat: Vom vedea cât va fi de lung sau de scurt VIDEO & FOTOGALERIE
Alexandru Colbu a așteptat numirea tuturor celorlalți omologi din țară, după care a dat cuvântul predecesorului său, ex-subprefectului și conducătorilor Consiliului Județean. Noul prefect a fost ultimul care a luat cuvântul.
Noul prefect a jurat în fața unui monitor, fără vreun parlamentar prin preajmă, dar cu ex-prefectul alături – VIDEO & GALERIE FOTO
Ceea ce Botoșăneanul a anunțat în premieră vinerea trecută s-a întâmplat: Alexandru Colbu este noul prefect al județului. Directorul adjunct de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a depus miercuri seară jurământul.
ACUM: Șefimea de la Botoșani a umplut sala Prefecturii pentru jurământul noului prefect – GALERIE FOTO & VIDEO
Cu aproximativ 30 de minute înainte de ora programată au început să apară participanții la ceremonia de învestire a noului prefect a județului Botoșani, Alexandru Colbu.
Se caută secretară la o școală din Botoșani
O unitate de învățământul din județul Botoșani anunță scoaterea la concurs a unui post vacant.
Atenție, șoferi! Portal FALS pentru achiziția rovinietei, LISTA distribuitorilor din Botoșani
CNAIR nu își asumă nicio responsabilitate cu privire la accesarea, în vederea achitării rovinietei, a unor portaluri web neautorizate.
ANUNȚ Consiliul Județean: Consultare publică privind noile tarife pentru drumurile publice
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Consiliul Județean Botoșani anunță deschiderea
Botoșănean băgat în spital din cauza unei centrale termice
 A fost de ajuns o clipă de neatenție pentru ca un botoșănean să ajungă la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati.
Prins cu un Mercedes furat din Belgia, mașină confiscată pe loc
Botoșăneanul este cercetat pentru tăinuire.
Inaugurare cu reduceri și lactate delicioase în Botoșani, Lacto Solomonescu deschide un nou magazin
(P) Cunoscutul producător de brânzeturi și lactate Lacto Solomonescu deschide un nou magazin în municipiul Botoșani. Acesta va fi situat pe bulevardul George Enescu, la numărul 7A, în cadrul magazinului Dorian.
Noi beneficii pentru elevi după ce Orban a primit reclamații de la Botoșani
Veste bună pentru o parte dintre elevii din școlile botoșănene și nu numai.
Costică Macaleți a preluat astăzi președinția Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est
Președintele Consiliului Județean Botoșani, Costică Macaleți, participă astăzi la ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.
Pe ultima sută de metri: Șlincu solicită bani din fondul de rezervă al Guvernului pentru primăriile din județ
Prefectul Dan Șlincu a înaintat către Guvern Proiectul de Hotărâre de Guvern privind alocarea unei sume de bani din Fondul de rezervă bugetară pentru finanțarea unor cheltuieli curente ale unor unități administrativ-teritoriale din județul Botoșani
Botoșănean, probleme cu legea după ce a ascuns un telefon într-un … caș
Un botoșănean a ajuns să dea socoteală în fața instanței după ce a încercat să-și ajute fratele.
Lacul cu nuferi de la Ipotești iese la lumină, investiție de aproape 200.000 de lei - FOTO
Lacul cu nuferi de la Ipotești, obiectiv turistic și cultural cu potențial național, beneficiază, de la începutul acestei săptămâni, de un sistem de iluminat ultramodern.
Micii pompieri din Botoșani în acțiune, în cadrul unui proiect unic la nivel național - GALERIE FOTO
Curajul, responsabilitatea şi mândria de a fi salvator s-a citit în ochii fiecărui copil care a participat la acțiune, mulți dintre ei mărturisind că vor să devină pompieri.
Plângerea împotriva lui Oprișanu a ajuns la DNA, acuzații peste acuzații la adresa medicului botoșănean: Jaful este de proporții
Deputatul care l-a dus după gratii pe cunoscutul medic botoșănean Mihai Lucan, în urma unor plângeri similare, a fost ieri la DNA şi a depus documentele.
Unul dintre cei mai iubiți ierarhi a slujit, vineri, în Mănăstirea Popăuți: Primim darurile sfinţilor, dar nu ne gândim cum au trăit aceşti oameni atât de bineplăcuţi lui Dumnezeu
Înaltul ierarh a vorbit despre virtutea blândeţii şi despre credinţă ca întâlnire a omului cu Dumnezeu.
Hoții îți invadează intimitatea, tu ce măsuri ai luat? – VIDEO
La nivelul judeţului Botoşani, în primele nouă luni ale anului 2019, au fost sesizate cu 23 la sută mai puţine furturi din locuinţe, comparativ cu perioada similară a anului 2018.
La Darabani s-a desființat Poliția Locală, CE se pregătește la nivel național pe banii contribuabilului
Sindicaliştii din Poliţia Română cred că trecerea serviciilor de Ordine Publică şi Poliţie Rutieră în subordinea edililor va avea efectele catastrofale asupra cetăţenilor.
kurtmann.ro%20
Sondaj
Se va schimba România în bine după votul de la prezidențiale?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Acolo unde nu am știut, am cerut fără orgoliu sprijinul colegilor din aparatul de specialitate al prefectului și astfel am făcut și eu parte din familia lor. Le mulțumesc așadar pentru disponibilitatea de care au dat dovadă și ...
fashiondays.ro
inpuff.ro%20
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7794 lei
USD
Dolarul SUA
4.3124 lei
CHF
Francul elveţian
4.3785 lei
GBP
Lira sterlină
5.6715 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9683 lei
XAU
Gramul de aur
203.4229 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2485 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4459 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9476 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2578 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1873 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6396 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.