Deputatul Mihaela Huncă este extrem de nemulțumită de faptul că Legea educației nu este finalizată.
Mihaela Huncă a făcut mai multe interpelări, însă fără prea mult succes.
„Legea educației, ministrul Liviu Marian Pop mi-a dat un grafic și mi-a spus că din anul școlar 2018-2019 vom avea legea educației, adică în mai 2018 el mi-a scris pe hârtie că va fi depus proiectul legii educației la Parlament, apoi am mai vorbit cu celălalt ministru care mi - a spus ca în această perioada vom face consultările și până la sfârșitul anului terminăm acest lucru. Suntem în noiembrie, nu s-a întâmplat absolut nimic. Am făcut interpelare.”,
Mihaela Huncă, deputat
Drept urmare, având în vedere că în cadrul Pro România, Mihaela Huncă a fost numită vicepreședinte pe domeniul educație, va lua măsuri în acest sens.
„Vom face la nivelul Departamentului de educație întâlniri regionale, dezbateri la care vor fi invitați inclusiv cercetători, reprezentanți ai Academiei Romane pentru ca noi colaboram cu aceștia, specialiști, oameni cu expertiză în domeniu astfel încât sa punem umărul toți și sa facem aceasta lege pentru ca 40% din legea educației este modificata. Uneori un articol nu mai este în concordanta cu un alt articol care era anterior”,
Mihaela Huncă, deputat
„Nu este normal. O lege trebuie sa fie coerentă și trebuie sa poată să aducă acele reglementari pentru a funcționa orice unitate de învățământ în condiții normale”, a concluzionat Mihaela Huncă
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
A început modernizarea unui drum județean de piatră
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită: Până CÂND mai pot fi folosite
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
FC Botoșani părăsită de vârful de atac, a plecat în liga secundă din Polonia
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Veste pentru botoșăneni: Facturile ar putea fi plătite direct la poștași
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
De ziua lor, jandarmii își prezintă tehnica pe Pietonalul Unirii
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024