Șeful educației botoșănene, Bogdan Suruciuc, prefectul, Sorin Cornilă, și directorul Direcției Agrigole Județene Cristian Delibaș au efectuat o vizită la Liceul Tehnologic ”Alexandru Vlahuță” din Șendriceni.
Iată mesajul transmis pe rețelele de socializare de inspectorul școlar general cu prilejul acestei vizite:
„Avem nevoie de meseriași!
În vremuri în care specialiștii sunt din ce în ce mai puțini, iar noile generații nu par interesate să se califice în meserii aflate la mare căutare pe piața muncii, Liceul Tehnologic ”Alexandru Vlahuță” din Șendriceni a reușit să atragă fonduri consistente de la Ministerul Agriculturii. Unitatea de învățământ pregătește aproximativ 700 de elevi (liceu și învățământ profesional) în meserii precum mecanic auto, mecanic agricol, zootehnist, brutar, ospătar sau tehnicieni veterinari și pentru industria alimentară.
Din fondurile alocate de Ministerul Agriculturii în cuantum de 134.000 de lei la care s-au adăugat 110.000 lei (resurse proprii și Consiliul Local Șendriceni) au fost achiziționate un tractor TAGRO 102 și un automobil destinat școlii de șoferi.
Autovehiculele vin în completarea celor achiziționate în anul precedent și asigură dezvoltarea bazei materiale a unității, permițând elevilor de la clasele de profil formarea conform standardelor profesionale în vigoare.
România are nevoie de buni meseriași!
Sperăm ca prin derularea acestor proiecte și prin utilizarea eficientă a resurselor de care dispunem să schimbăm mentalitatea absolvenților de gimnaziu să urmeze liceele profesionale sau cu specific agricol.
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024