Fostul preşedinte al Sindicatului „Şoimul” de la nivelul Poliţiei Locale, Aurelia Budeanu a fost condamnat de magistraţii botoşăneni la o pedeapsă de 3 luni de închisoare cu suspendare. Liderul sindical a fost judecat pentru gestiune frauduloasă şi va avea un termen de încercare de 2 ani şi trei luni.
Aurel Budeanu şi-ar fi sustras mai bine de jumătate de miliard din cotizaţiile membrilor de sindicat pe o perioadă de patru ani de zile. Ulterior, la momentul în care a fost deconspirat, el s-a retras din fruntea organizaţiei sindicale. Judecătorii botoşăneni au decis să-l lase în libertate însă i-a impus returnarea unei sume de aproape 50.000 de lei către Sindicatul Şoimul.
„Condamnă pe inculpatul Budeanu Aurelian pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped de art. 214 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală şi art. 74 lit. a, c, 76 lit. e teza I Cod penal la pedeapsa de 3 luni închisoare. Face în cauză aplicaţiunea art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal. În temeiul art. 81, 82, 71 alin. 5 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o perioadă de 2 ani şi 3 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii de infracţiuni în termenul de încercare sau al neplăţii obligaţiilor civile. Obligă inculpatul să plătească părţii civile Organizaţia Sindicală ŞOIMUL Botoşani suma de 44.997,50 lei, daune materiale”, se arată în
sentinţa pronunţată în şedinţa publică din data de 9 decembrie 2013.
Hotărârea judecătorească poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Botoşani. (
G.E.)
CITEŞTE:
EXCLUSIV : Lider sindical, dosar pentru dispariţia a 15.000 euro din cotizaţii-VEZI cine e
[[banner]]