La invitația europarlamentarului Victor Negrescu, președinte al PES activists România și vicepreședinte al PSD, Andreea Andrei, noul presedinte - coordonator al PES activists Botoșani, împreună cu Angel Gheorghiu, secretar general, au reprezentat Botoșaniul la Bruxelles în perioada 7 - 9 decembrie.
”Sunt foarte bucuros să-i am alături de mine pe cei 65 de colegi din PES activists România, veniți la Bruxelles din toată țara pentru a cunoaște cât mai multe despre rețeaua europeană a PES activists, Partidul Socialiștilor Europeni și Parlamentul European. Suntem o echipă tot mai numeroasă ceea ce demonstrează interesul și dorința românilor de a participa la politica europeană. Programul a cuprins o întâlnire cu Marije Laffeber, secretarul general adjunct al PES, cu care am avut un dialog foarte constructiv, vizita Parlamentului European dar și o serie de dezbateri pe teme de actualitate europeană”, subliniază Victor Negrescu.
Rețeaua PES activists din România este cea mai puternică organizație de activiști PES din Europa, numărând peste 10.000 de membri în toată țara, și singura organizație politică cu caracter european din țara noastră.
"Organizația noastră își dorește să crească participarea cât mai multor români la procesul decizional european. Am fost bucuroasă să reprezint județul nostru la Bruxelles și ne dorim ca vocea noastră să fie auzită de decidenții europeni. Președintele organizației noastre, europarlamentarul Victor Negrescu, ne-a demonstrat că prin muncă și inițiativă poți schimba lucrurile în bine la nivel european și poți îmbunătății imaginea țării noastre peste hotare", a explicat Andreea Andrei, preşedintele PES activists Botoșani.
CITEȘTE: Activiștii PES din Botoșani la un congres în Budapesta: Ne dorim o Europă mai aproape de oameni
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă seara: Ajunge și în parohiile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024