PSD, PNL și UDMR și-au împărțit posturile de prefecți, cel de la București revenind social-democraților. Cea mai proastă veste pentru liberalii botoșăneni este că pierderea funcției la nivelul județului este iminentă.
Iar asta reiese chiar din poziția prezentă de președintele partidului la finalul ședinței coaliției.
„Acolo unde este președinte de Consiliu Județean va fi și un prefect de la același partid. Pot să existe una sau două excepții, dar asta e regula de bază. La București va fi prefect de la PSD”,
Florin Cîțu, președinte PNL
Dacă regula se va aplica și la Botoșani, atunci social-democrații vor nominaliza prefectul pentru că dețin deja funcția de președinte al CJ.
La rândul său, Macel Ciolacu, liderul PSD, a precizat că numirile noilor prefecți se vor face săptămâna viitoare.
Astfel, potrivit împărțirii agreate PSD va avea 21 de prefecți, PNL 17, iar UDMR 4.
În fața nemulțumirilor din teritoriu, Florin Cîțu a spus că va exista si „compensare” pentru filialele PNL care nu au prefectul, în sensul că vor avea secretari de stat sau alte funcții unde numirile sunt politice.
La negocierile pentru formarea Guvernului PNL, PSD și UDMR au căzut de acord ca din cei 80 de secretari de stat din Guvern PSD să numească 42, în timp ce PNL va avea 34, iar UDMR - 8 , conform ponderii din Parlament.
Liberalii pierd 13 secretari de stat comparativ cu Guvernul PNL-USR-UDMR.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
ASTĂZI: Mai mulţi botoşăneni au rămas fără apă din cauza unor avarii
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024