Au așteptat ani de zile ca strada să nu mai fie pământ
Nu sunt însă supărați de situația creată. Nici vorbă. Au așteptat ani de zile ca strada care le trece prin fața caselor, majoritatea cu mai multe etaje, să nu mai fie din pământ…pe alocuri cu pietriș. Iar de când
Primăria Mihai Eminescu a demarat proiectul pentru asfaltarea, sau mai bine zis betonarea unei porțiuni de drum sătesc cu o lungime de 5 km, bucuria a fost una peste măsură. Și nici măcar faptul că nu li s-a mai permis accesul cu mașinile proprii timp de 10 zile nu li s-a părut deplasat.
”
Cimentul acesta are o garanție și după vreo cinci zile poate să circule mașini din astea mici și după vreo 10 zile mașini de tonaj mare. Mașina mea e în garaj iar vecinii fiecare pe unde a putut, alții la stradă, alții în garaje, pe unde au apucat să le gareze. Partea bună e că ne face drumul, asta-i cea mai bună parte, fiecare este mulțumit, asfaltul trebuia făcut”, spune
Nicolae Siriteanu, locuitor din Cătămărăști Deal.
Nu se lucrează din cauză că s-a defectat utilajul
Betonarea străzii s-a împotmolit însă în cursul zilei de ieri. Licitația a fost obținută de
firma Cornels Floor, cea care pare să câștige tot mai multe lucrări în era PSD și care după reabilitări de parcuri mai nou se ocupă și de drumuri.
”
Acum nu se lucrează din cauză că s-a defectat utilajul și acum s-a stopat lucrarea. S-a defectat de ieri la amiază”, a mai povestit botoșăneanul. Într-adevăr utilajul părea uitat în mijlocul drumului, iar la fața locului nici țipenie de muncitor, nici urmă de … șantier.
La Primăria,
Aneta Gireadă povestește istoria drumului și cât s-a chinuit să facă un credit pentru a mai putea face un pas spre civilizație. Conduce comuna care este lipită de municipiul reședință de județ totuși.
”
Acest proiect este realizat din bugetul local și prin împrumut. Valoarea totală a proiectului este de 4,8 milioane cu aproximație, avem un credit de 2 milioane, restul banilor sunt din bugetul local. Drumurile au o lungime de aproximativ 5 km, este vorba de satul Stâncești, Cătămărăști Deal și Cervicești”, a explicat
Aneta Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu.
Lucrările trebuie finalizate până la sfârșitul anului
Lucrările au început în urmă cu 1 lună de zile și se doresc a fi finalizate până la sfârșitul anului. În primă fază se toarnă betonul pe mijlocul străzii care are o lățime de patru metri, urmând ca acostamentele să fie pietruite abia după ce se intervine pentru rețeaua de apă și canalizare din cadrul master-planului efectuat de Nova Apaserv.
”
Din punctul meu de vedere aș vrea să asfaltez toate drumurile sătești, numai că lungimea este foarte mare, aproape 80 de km, cel puțin satul Cătămărăști Deal s-a extins foarte mult”, a spus în încheiere primărița din
comuna Mihai Eminescu, mai încântată de beton decât de asfalt care are și o calitate și o durată de viață mai îndelungată.
Gabriela ERDIC
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Mega-prosteală pe faţă : La 10 zile de la „inaugurarea” lui Ponta, nici un utilaj în judeţ pe „drumul morţii” – VIDEO & GALERIE FOTO