Autoritățile din Botoșani inventariază spațiile de cazare, iar situația este în permanentă monitorizare, anunță prefectul județului Botoșani.
În Botoșani au apărut mașini cu numere ucrainene, semn că o parte dintre cetățenii care au fugit din calea războiului au rămas în județ pentru o noapte, pentru ca apoi să plece mai departe.
Până vineri dimineață, în jurul orei 10.00, nu a fost înregistrată nici o cerere de azil, de către nici o persoană aflată în tranzit pe raza județului Botoșani. Situația este monitorizată permanent.
Potrivit informațiilor furnizate de autorități, 176 de persoane cu cetățenie ucraineană, adulți și copii, aflate în tranzit pe teritoriul județului Botoșani, s-au cazat noaptea trecută în unități de cazare din municipiul Botoșani.
Prin cele două puncte vamale de trecere a frontierei cu Republica Moldova, traficul se desfășoară în condiții normale, cu o ușoară creștere a valorilor. În această dimineață, la punctul de trecere a frontierei de la Stânca-Costești, timpii de așteptare erau de 10 minute.
Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Botoșani a inventariat posibilitățile de cazare în clădiri, săli de sport, cămine culturale, pensiuni, hoteluri, dar și locații care să aibă acces la energie electrică și apă potabilă de pe raza județului Botoșani, existând o situație la zi.
În acest moment, Stadionul Municipal Botoșani nu reprezintă o primă opțiune, pentru montarea unei tabere pentru sinistrați.
”Monitorizăm permanent situația. Suntem pregătiți, există o bună colaborare între structurile cu atribuții în gestionarea acestui tip de situații, suntem în dialog neîntrerupt”
a declarat prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.
Autorităţile competente să primească o cerere de azil sunt structurile Inspectoratului General pentru Imigrări, structurile Poliţiei de Frontieră Române, unităţile de poliţie în cadrul cărora sunt constituite şi funcţionează centre de reţinere şi arestare preventivă și structurile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei.
Cererea de azil se depune de îndată ce solicitantul s-a prezentat într-un punct de control pentru trecerea frontierei de stat, inclusiv în zona de tranzit, solicitantul a intrat pe teritoriul României, sau au survenit evenimente în ţara de origine a solicitantului, care îl determină să ceară protecţie pentru străinul cu drept de şedere în România.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Centrul Vechi: Femeile au mâncat semințe, adolescenții s-au cățărat pe monument
Oana Sava
Nov 04, 2024