La Botoșani sunt sute de copii aflați în grija asistenților maternali. Totuși, numărul persoanelor care pot avea grijă de un copil este destul de mic în județul nostru, raportat la numărul minorilor care au nevoie de o familie.
Peste 1.200 de copii din Botoșani sunt cu măsură de protecție specială. Aproximativ 800 dintre ei sunt în grija asistenților maternali sau a familiilor lărgite. În continuare, este mare nevoie de asistenți maternali.
Reprezentanții Direcţiei Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) vor recruta persoane care își doresc să devină părinți profesioniști.
”Facem parte dintr-un proiect național în care ne-am obligat ca în acest an să formăm 50 de asistenți maternali care vor fi plătiți din cadrul acestui proiect finanțat din fonduri europene. Tot ceea ce angajăm vizavi de asistență maternală, cu salarizare, sporuri, sunt suportate de către Uniunea Europeană,”
Alexandru Colbu, director adjunct DGASPC
În urma cursului, cei înscriși vor primi un atestat, urmând ca mai apoi să li se întocmească un contract de muncă. În luna martie a anului 2019, în județul Botoșani sunt peste 200 de asistenți maternali.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bogdan Andone, după remiza cu FC Voluntari: Luni de zile am jucat cu sabia deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Sergiu Bălășcău
May 05, 2024
Tânăr din Botoșani dus cu Poliția la spital după o plimbare în trafic
Oana Sava
May 04, 2024