Polițiștii continuă cercetările.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Botoşani efectuează cercetări cu privire la infracțiunea de braconaj, faptă comisă în noaptea de 24/25 octombrie 2020, în extravilanul comunei Ungureni, județul Botoșani.
Din verificările efectuate de către poliţişti s-a stabilit următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 25 octombrie 2020, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza orașului Săveni, au oprit pentru control un autoturism în care se aflau cinci tineri cu vârste cuprinse între 15 și 31 ani, toți din comuna Ungureni, județul Botoșani.
Procedând la verificarea interiorului autoturismului, polițiștii au depistat în partea din spate a acestuia trei câini din rasa ogar, iar la picioarele pasagerului din dreapta față leșurile a doi iepuri de câmp.
Astfel, au fost efectuate verificări și s-a constatat faptul că cei cinci tineri s-au deplasat cu autoturismul susmenționat în extravilanul comunei Ungureni, unde au prins doi iepuri de câmp cu ajutorul câinilor de rasa ogar.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de braconaj, cei doi iepuri de câmp fiind predați Direcției Sanitar Veterinare Botoșani, iar câinii rasa orag au fost lăsați în custodia proprietarilor, urmând ca pe parcusul cercetărilor să fie dispuse măsuri procedurale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024