Un automobil a luat foc în urmă cu aproximativ o oră pe bulevardul George Enescu. Mașina fusese parcată în apropierea stației de taxi ”capătul lui 1”.
O persoană care trecea prin zonă a observat că iese fum din zona motorului și a alertat posesorul mașinii.
Acesta a încercat să stingă singur focul, însă flăcările au crescut cu rapiditate, ajungând chiar la doi metri.
Pompierii au fost anunțați după ce șoferul a eșuat în tentativa de opri propagarea incendiului astfel încât echipajul sosit la fața locului nu a mai putut salva Opelul Astra.
În mediul virtual au apărut imediat discuții contradictorii, unii botoșăneni acuzând taximetriștii care staționau în apropiere că nu au intervenit cu extinctoare, în timp ce unii dintre cei vizați au răspuns că au făcut lucrul acesta.
Cert este că după stingerea incendiului proprietarul mașinii încerca să mai salveze din lucrurile pe care le avea în autovehicul.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, incendiul s-a produs de la un scurtcircuit la instalația electrică.
FOTO: RADAR BOTOSANI OFICIAL (Control trafic)
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Șoferi de microbuz AMENDAȚI de polițiști după un control în trafic: Câțiva călători, dați jos
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Incendiu URIAȘ: O femeie din Botoșani a rămas fără acoperiș deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Sute de botoșăneni AMENDAȚI de polițiști: S-au reținut și câteva permise
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Peste o sută de elevi au primit sfaturi de la polițiști pentru siguranța în mediul online
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024