Acțiune a polițiștilor locali în noaptea de 22 iunie 2022.
În conformitate cu prevederile art. 7, pct. h din Legea 155/2010 – Legea Poliției Locale, Serviciul Circulația pe Drumurile Publice a planificat, organizat, și desfășurat în noaptea de 22.06.2022, acțiuni pentru constatarea și sancționarea unor fapte de nerespectare a prevederilor legale privind staționarea, oprirea, parcarea și accesul interzis.
În acest sens au fost sancționați un număr de 10 conducători auto pentru parcarea autovehiculelor destinate transport marfă și călători, în alte locuri decât cele stabilite fiind dispuse și măsuri complementare sau administrative după cum urmează:
- 8 autovehicule transport marfă au fost blocate;
- 2 microbuze transport persoane au fost blocate;
Totodată au fost aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum total de 3.100 lei.
În perioada următoare vor fi intensificate astfel de acțiuni, pentru descurajarea unor fapte de oprire, parcare, staționare în alte locuri decât cele stabilite.
Un profesor a aflat LIVE că va fi locul 2 pe lista AUR pentru Consiliul Local: Sunt surprins – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Mar 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Asfalt pe două străzi de pământ din municipiul reședință
Oana Sava
Mar 28, 2024
Primarul Cosmin Andrei, după circul din plen: Pietrele vă mai lipsesc și crucea – VIDEO
Oana Sava
Mar 28, 2024