Deşi a ajuns la sol cu viteza unui glonţ, nu putea cauza daune foarte mari. Potrivit specialiștilor, micrometeoritul a străbătut cerul Moldovei și a căzut undeva în județul Botoșani.
Echipamentele cu transmitere automată a evenimentelor cosmice, amplasate în cadrul Stațiunii UAIC de Cercetări Fizico-Geografice şi Pentru Monitorizarea Calității Mediului Mădârjac, au surprins, joi dimineaţă, un micrometeorit care a căzut, după calculele specialiştilor, în judeţul Botoşani.
Din anul 2019, acordul de colaborare cu Institutul Astronomic Român a introdus Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prin intermediul Stațiunii de Cercetare Mădârjac și a Facultății de Matematică, în rețeaua națională de monitorizare a meteoriților, Rețeaua M.O.R.O.I. – Meteorites Orbits Reconstruction by Optical Imaging.
În momentul de față, în cadrul stațiunii funcționează un echipament modern de monitorizare a cerului (meteoriților) cu înregistrare și transmitere automată a evenimentelor cosmice înregistrate în partea centrală a Podișului Moldovei, potrivit ziarulevenimentul.ro.
Joi, în jurul orei 01,17, pentru prima dată de la instalare, echipamentele au surprins un micrometeorit pe cerul Moldovei, fapt care demonstrează că sistemul este activ.
„Corpul înregistrat nu a fost de dimensiuni mari - nu mai mut de 50 de grame, însă foarte probabil să fi fost observat de cetăţeni, având o orientare către Valea Siretului. A fost observat de camerele de monitorizare ale Staţiunii UAIC de la Mădârjac, dar şi de camerele de supraveghere a evenimentelor plasate în Suceava şi Bârlad”, a precizat, pentru ziarulevenimentul.ro, conf. univ. dr. Ionuț Minea, managerul Stațiunii de Cercetări Fizico-Geografice şi Pentru Monitorizarea Calității Mediului Mădârjac.
Acesta a menţionat faptul că, deşi a ajuns la sol cu viteza unui glonţ, micrometeoritul nu putea cauza daune foarte mari.
Micrometeoritul a străbătut cerul Moldovei și a căzut, undeva, în județul Botoșani.
„În două, trei zile vom afla unde este, foarte probabil să fi căzut în județul Botoșani, însă arealul va fi cunoscut după ce specialiștii vor calcula traiectoria”, a precizat conf. univ. dr. Ionuț Minea.
Nu cu mult timp în urmă, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a câştigat un proiect (RECENT AIR) în valoare de aproximativ 19 milioane de euro pentru dezvoltarea staţiunilor de cercetare ştiinţifică şi practică studenţească.
Din această sumă, aproximativ 5,5 milioane de lei vor fi investiţi în cadrul Staţiunii UAIC de la Mădârjac pentru crearea unui Laborator interdisciplinar de cercetare în geo-chimia arealelor rurale.
Staţiunea de Cercetări Fizico-Geografice şi de Monitorizare a Calității Mediului – Mădârjac a fost înfiinţată de UAIC în perioada 2007 – 2010, ca bază de pregătire universitară avansată (masterat şi doctorat) şi de cercetare știinţifică în domeniul Ştiinţelor Vieţii şi ale Pământului şi reprezintă o verigă importantă a sistemului academic ieșean.
(Foto: ziarulevenimentul.ro)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024