După negocierile dintre ministrul Muncii, Marius Budăi și sindicaliștii din Educație, Ligia Deca anunță că nu va exista scenariul în care elevii aflați în ani terminali să nu dea examenele.
Profesorii au intrat deja în cea de-a doua săptămână de grevă. În acest timp greviștii sunt prezenți în unitățile de învățământ, însă nu prestează serviciile impuse de programa școlară.
Deoarece momentul în care această acțiune se desfășoară este în apropierea Evaluărilor Naționale și a examenului de Bacalaureat se pune problema amânării acestora.
Ligia Deca, ministrul Educației crede că prelungirea anului școlar este o soluție care poate fi luată în calcul dacă această grevă se va prelungi, scrie Libertatea.
„Există soluţii, în cazul în care această perioadă se prelungeşte. Vom prelungi şi noi anul şcolar. Nu există varianta în care să nu finalizăm în condiţii bune anul şcolar, să nu se încheie mediile, să nu se desfăşoare examenele naţionale. Toate se vor desfăşura, chiar dacă asta înseamnă prelungirea anului şcolar”,
a spus Ligia Deca.
Tot ea a subliniat că mediile trebuie încheiate până la finalul acestei săptămâni, conform calendarului școlar.
„Dacă situaţia o va impune, putem modifica structura anului şcolar pentru cei care sunt în clasa a XII-a sau clasa a XIII-a, în aşa fel încât să dăm timpul necesar pentru închiderea mediilor cât şi pentru înscrierea la examenul de Bacalaureat”,
a mai spus ministrul.
„Nu vom lăsa niciun elev fără situaţie încheiată şi fără posibilitatea, dacă se află în clasa a VIII-a sau în clasa a VII-a, de a da examenele care îi sunt necesare pentru a merge mai departe”,
a adăugat Deca.
Precizările au venit în contextul în care președintele Federației Sindicatelor din Educație, Marius Nistor, a declarat că se poate vorbi de amânarea examenelor, în condițiile în care greva se prelungește, pentru că toate negocierile purtate până acum între reprezentanții profesorilor și guvernanți au eșuat.
(Sursa foto - Gândul)
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024