Ştiri
Mirel Manea, concert de Ziua Îndrăgostiților în singurul hotel de 7 stele din lume – VIDEO & GALERIE FOTO

Sfântul Valentin a fost sărbătorit într-un mod cu totul aparte de către prim trompetistul Filarmonicii de Stat “George Enescu” Botoșani. A făcut-o ținând în mâini instrumentul care i-a adus celebritatea și care în 2021 l-a purtat într-un ținut de vis.

Mirel Manea a concertat în Dubai, tocmai la Burj al-Arab, cel mai faimos hotel din lume. Singurul de șapte stele de pe mapamond, la 321 de metri fiind cea mai înaltă clădire din lume folosită exclusiv ca hotel.


Și nu a cântat doar acolo, ci și la Palazzo Versace, al doilea hotel din lume al casei de modă Versace.


Acolo a fost invitatul lui Monther Darwish, chairman and co founder of MD Interior Design, MDC Emirates Carpentry, MD Emirates General Trading  Dubai.


”Dacă atunci când eu sunt absent, departe sau distant, este ca urmăresc fără odihnă, un vis. Voi cânta bogaților, pentru săraci! Am început procesul de misionariat prin sunet, pentru care am fost creat de Tatăl meu și Dumnezeu. Iubirea este miracolul civilizațiilor!”


Mirel Manea, prim trompetist.


Artistul a adăugat că următorul turneu îl va desfășura pentru cele mai luxoase mărci din lume, în Miami și Las Vegas.

 

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Mesajul emoționant al lui Mirel Manea: Am interpretat „Corul sclavilor”, un mesaj de solidaritate și speranță - VIDEO
În Veneția a răsunat Imnul României, recital emoționant al unui muzician botoșănean – VIDEO & GALERIE FOTO

 

(P)

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
Aproape ZECE ore de muncă la intervenția de la Leorda, avaria a fost remediată la lăsarea întunericului
Conducerea societății Nova Apaserv a anunțat în urmă cu puțin timp că avaria de la magistrala care alimentează orașul a fost rezolvată.
8 decembrie 2022: Daniela Șfaițer condusă pe ultimul drum, într-o mare de durere – VIDEO sumarul zilei
Iată principalele știri ale zilei de 8 decembrie 2022.
WhatsApp introduce o nouă funcție pentru utilizatori
Vestea a fost dată miercuri, 7 decembrie 2022.
O nouă decizie a instanței în cazul șoferiței care a omorât patru muncitori
În prezent este încarcerată în Penitenciarul Bacău. Șoferița a ucis cu mașina patru muncitori, printre care și un botoșănean.
NECAZ pentru două familii care stăteau în aceeași casă, au rămas pe drumuri după un incendiu puternic – GALERIE FOTO
Două familii care locuiau în aceeași casă au rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu generat, cel mai probabil, de jarul căzut din sobă pe materiale combustibile.
Vouchere pentru facturile la energie: CÂND intră banii pe card
Banii de la stat pe care românii îi vor primi pentru plata facturilor vor putea fi folosiți până la finalul lui 2023.
ULTIMĂ ORĂ: Momente decisive la avaria de amploare de la Leorda – FOTO & VIDEO
După câteva ore de muncă echipajele societății Nova ApaServ au reușit să identifice avaria de la conducta de apă care alimentează orașul.
Centru medical deschis la Botoșani pentru copiii loviți de viroze
Astfel de centre, deschise în spitale din toată țară, au scopul de a reduce timpul de așteptare din camerele de urgență, anunță Ministerul Sănătății.
Polițiștii botoșăneni s-au întâlnit cu elevii Liceului Sportiv
Oamenii legii au participat și la o întâlnire cu părinții.
Angajații din învățământul botoșănean ies în stradă: Proteste MASIVE anunțate în toată țara
Sindicaliștii din Educație pregătesc proteste în toată țara, inclusiv la Botoșani.
ACUM: Daniela Șfaițer își ia rămas bun de la lume – GALERIE FOTO&VIDEO
O familie îndurerată, prieteni înmărmuriți de durere, o comunitate care încă nu crede că cea care a fost până mai ieri în mijlocul lor a plecat la cele veșnice.
Nova Apaserv RESTICȚIONEAZĂ apa în municipiul Botoșani, începând cu ora 16.00
Potrivit conducerii Nova Apaserv Botoșani, avaria localizată în zona Leorda a fost remediată. Cu toate acestea, apa va fi restricționată în această seară în municipiul Botoșani.
Bețivii dați jos de la volan: 20 de sancțiuni în câteva ore
În timpul acțiunii polițiștilor de la Rutieră a fost reținut și un permis de conducere.
Agresori sexuali vizitați de polițiști la domiciliu, unul dintre ei s-a ales cu noi acuzații
Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța cetățenilor
Strigăt de AJUTOR pentru un profesor de la un liceu din municipiu: Rugăm oamenii cu inima deschisă și care pot...
Un profesor de la un colegiu din municipiul reședință de județ trece prin clipe grele și are nevoie de ajutor.
Femeie prădată în Piața Mare, hoții i-au furat aproape 5.000 de lei
Cei doi bărbați, de 41 și 51 de ani, sunt trimiși în judecată pentru furt.
În această seară, FC Botoşani - FCSB în Cupa României: Nici măcar victoria nu e de ajuns
FC Botoşani - FCSB, meci contând pentru etapa a 3-a a Grupei B din Cupa României, este programat, joi, 8 decembrie, de la ora 20:00.
Sucevenii vor traseu de piste de biciclete de la Aeroport până în Iași cu trecere prin Botoșani
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, joi, că CJ Suceava va depune un nou proiect pentru piste de biciclete finanțat prin PNRR, în parteneriat cu județele Botoșani și Iași.
Iohannis a semnat: Polițiștii locali vor putea opri mașini și solicita şoferilor astfel de informații
Polițiștii locali vor putea da amenzi în cazul refuzului. Măsura a fost promulgată miercuri de preşedintele României.
O botoșăneancă vrea să își salveze fiica, Ecaterina a făcut cancer de la o măsea: Fetița mea moare în chinuri, vă implor ajutorul!
Medicii i-au scos fetiței mandibula, dar cancerul nu cedează. Mai mult, spune mama, boala se răspândește în tot corpul.
Sondaj
Credeți că trebuie limitată la 30 km/h viteza pe șoseaua de la Lebăda?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„În aceste cazuri punctuale poate fi apelat numărul de urgență 112, se deplasează o patrulă de Poliție sau de Jandarmerie la locul indicat iar aceștia iau măsurile legale, conform Legii 61/1991 pentru tulburarea liniștii și ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9192 lei
USD
Dolarul SUA
4.6852 lei
CHF
Francul elveţian
4.9737 lei
GBP
Lira sterlină
5.6962 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4209 lei
XAU
Gramul de aur
268.5155 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2412 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.1854 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1512 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4303 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2022 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6614 lei
Vremea
astăzi
Botosani
0.4 o C
Dorohoi
0.2 o C
Bucecea
1.0 o C
Darabani
-0.4 o C
Saveni
0.4 o C
Ştefăneşti
6.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.