Un copil de 8 ani, aflat în pericol să se înece în râul Prut, a fost salvat de pompierii botoșăneni, după o intervenție contracronometru.
Salteaua pe care acesta se afla a fost luată de vânt și purtată la aproximativ doi kilometri de mal.
S-a întâmplat în urmă cu puțin timp, la Ștefănești.
Două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de intervenție, o barcă și o ambulanță SMURD, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, au ajuns, în cel mai scurt timp, la caz. În mai puțin de cinci minute de la lansarea la apă a ambarcațiunii, pompierii l-au adus pe copil, la mal. Baiatul era doar speriat și a fost preluat de echipajul SAJ. După ce l-au evaluat și i-au acordat îngrijiri medicale, echipajul medical a decis că nu este nevoie să îl transporte la spital.
Vara îi îndeamnă pe oameni la scăldat, însă, pentru evitarea unor adevărate drame, este foarte important ca scăldatul să se facă doar în locuri special amenajate pentru înot. Condițiile de înot pot fi imprevizibile în râuri, iazuri și lacuri.
De cele mai multe ori, tragediile la scaldat se produc, fie din cauza faptului că persoanele respective nu știu să înoate foarte bine, fie intră în ape în care curenții sunt puternici sau în locuri unde nivelul apei se schimbă brusc și nu mai reușesc să iasă la suprafață.
Din acest motiv, recomandăm cetăţenilor să respecte următoarele măsuri de siguranță atunci când merg la scăldat:
Este foarte important ca în cazul unei persoane aflate în pericol de înec să se intervină rapid. Se întâmplă unori ca acea persoană să treacă neobservată pentru că nu poate striga după ajutor, chiar și cu prietenii sau familia în preajmă sau aproape de zonele de siguranță.
Sunt semne care indică iminenţa înecului, pe lângă lovirea involuntară a suprafeţei apei cu braţele. De exemplu, persoana respectivă are capul aplecat pe spate, gura deschisă în încercarea de a inhala aer sau ține capul în apă cu gura la nivelul apei, fără să recționeze.
În astfel de cazuri, doar o persoană care știe să înoate foarte bine trebuie să intervină rapid, fără să își pună propria viață în pericol.
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024