Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că pe 1 martie vor începe lucrările la ultimul tronson al Autostrăzii Moldovei.
Într-o postare pe rețelele de socializare, ministrul a susținut că asocierea de constructori turci are la dispoziție 1,09 miliarde de lei (fără TVA) și 20 de luni pentru construcția celor 13,90 km de autostradă.
Pe traseul acestui lot finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care se desfășoară între Pietroasele și Municipiul Buzău, se vor construi:
- un nod rutier (Spătaru) la intersecția cu DN 2,
- un nod rutier (Buzău) la intersecția cu DN 2B,
- 6 poduri
- un pasaj superior peste CF triaj și peste DN 2B.
Este ultimul din cele 13 loturi ale A7 (între Ploiești și Pașcani, finanțate prin PNRR) care intră în execuție și pe care trebuie să se circule cel mai târziu în anul 2026.
ACCIDENT cu patru răniți petrecut în urmă cu puțin timp la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
Fraudă cu oferte false pe rețelele de socializare: Anunțul DNSC
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
Pagube URIAȘE din cauza secetei la Botoșani: Prefectul a anunțat CÂTE hectare sunt afectate
Oana Sava
Sep 19, 2024
Se pregătesc secțiile de votare pentru rundele de alegeri, misiune mai grea în municipiu
Oana Sava
Sep 19, 2024