Ştiri
Momente emoționante pentru doi tineri din Botoșani: CINE le-a oficiat Taina Cununiei - FOTOGALERIE

La o biserică din municipiul Botoșani a fost oficiată duminică seara Taina Cununiei pentru doi tineri. Mireasa provine dintr-o familie cu 12 copii, șase dintre aceștia fiind monahi și monahii.

Pentru Vasile Buzdugan și Maria Simionesei, ziua a fost una pe care nu o vor uita niciodată. Și asta pentru că slujba, care a avut loc la Biserica ”Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Botoșani, a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox al Român al Europei de Nord, alături de un sobor de preoți.

 

PS Macarie a fost întâmpinat cu pâine și sare, în glasul clopotelor, de către miri, nași, slujitori ai sfintelor altare și numeroși credincioși. Ierarhul a fost primit cu dragoste de către toți cei prezenți și, după ce s-a închinat în Sfântul Altar, a oficiat Taina Sfintei Cununii. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corala „Cântec Sfânt” din Piatra Neamț, dirijată de prof. Cătălin Brahonschi.

 

PS Macarie a ținut un cuvânt de învățătură tinerilor miri, în care a subliniat importanța Sfintei Cununii, amintind de responsabilitatea și importanța familiei în societate.

 

Nași au fost preotul Ganciu Victor-Emanuel de la Parohia Jilava București, alături de preoteasa Cătălina-Florina.

 

A urmat un moment duhovnicesc și cultural, timp în care Corul „Sfântul Ioan Botezătorul” a prezentat un buchet de cântări patriotice, cântări dedicate Anului omagial al satului românesc și cântări duhovnicești.

 

Drept mulțumire, Preasfinția Sa a oferit copiilor și tinerilor iconițe și cărți de rugăciune.

 

Vasile Buzdugan a absolvit Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ din județul Neamț.

 

Maria Simionesei face parte dintr-o familie binecuvântată de Dumnezeu, cu 12 copii, șase dintre ei fiind monahi și monahii. Ea s-a născut și a crescut în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul”, implicându-se activ în activitățile sociale și culturale ale bisericii, scrie Doxologia.ro.

 

Ca mulți alți români, acești doi tineri au plecat să lucreze în străinătate. Astfel ei s-au stabilit vremelnic în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Stockholm, Suedia. Acolo l-au cunoscut pe PS Macarie, astfel că au devenit ucenicii Preasfinţiei Sale. La aflarea veștii că cei doi tineri se vor căsători, ierarhul s-a oferit cu bucurie să oficieze slujba cununiei.

 

Serviciile foto-video au fost asigurate de Alino Foto Studio, atelierul de profil din Uvertura Mall.

 

(Sursa foto: Doxologia)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Costel Șoptică vrea președinte la Consiliul Județean și spune că va face ce alții n-au reușit în 30 de ani
Președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică, și-a anunțat candidatura la președinția Consiliului Județean Botoșani, în interiorul partidului. Cealaltă candidatură îi aparține probabil lui Cristian Achiței.
Liberalii își țin ascuns prefectul! PATRU variante la dispoziție, un fost șef al Prefecturii iese din discuție
Odată cu intrarea în exercițiu a noului Guvern liberal, unul de tranziție, după cum îl numesc PNL-iștii, încep și schimbările oamenilor susținuți de PSD, pe funcții cheie în teritoriu.
„Secția morților” de la Mavromati și-a mărit personalul
 Mai multe angajări au fost făcute la cea mai mare unitate medicală din Botoșani. Și încă mai sunt posturi vacante la Spitalul Județean Mavromati pentru care urmează să se organizeze concurs.
Strigătul DISPERAT al unei mame din Botoșani: Viața ne-a îngenuncheat din nou, vă rog din suflet să ne ajutați!
Antonio are 13 ani şi a fost diagnosticat cu o boală cruntă, Leucemie acută limfoblastică trombocitară cu anemie severă.
Campania electorală lui Iohannis lansată la aceeași oră, în toată țara – TARGHETUL Botoșaniului
Liderul PNL de la Botoșani a început săptămâna cu o conferință de presă.
ATENȚIE: Ample controale în trafic, începând de ASTĂZI
Acțiunea are drept principal scop prevenirea accidentelor rutiere.
Apariţii ale Sfintei Parascheva în viaţa oamenilor, mărturia tulburătoare a unei femei din Botoșani: Moşul a vrut să o ia în brațe, dar când a întins mâinile...
Numărul oamenilor se închină la Sfânta Parascheva este greu de apreciat cu exactitate.
Tânără ajunsă la Urgențe după ce i s-a făcut rău la Biserică  
O tânără din Botoșani a ajuns luni dimineață la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati după ce i s-a făcut rău în timp ce era la Biserică.
Periculoși în trafic, cu tupeu în fața polițiștilor: CUM a reacționat un bărbat prins beat la volan
Cele mai multe accidente, spun statisticile, au loc din cauza vitezei și a alcoolului.
Contrabandă în magazin: SUTE de pachete de țigări dosite sub tejghea
Întreaga cantitate de țigări de contrabandă a fost confiscată, polițiștii întocmind și dosar penal.
Pentru ei legea NU există: CUM au fost prinși la volan doi tineri din Botoșani
Sunt tineri și dau dovadă de o inconștiență crasă atunci când pun în pericol viața semenilor lor.
Comunicat PNL - Iohannis: Războiul cu PSD nu s-a terminat. Urmează bătăliile pentru prezidențiale, locale și parlamentare - GALERIE FOTO
Klaus Iohannis le-a transmis liberalilor să nu subestimeze PSD.
Clipe de groază pentru un copil de 6 ani: Mușcat de câinele din curte, transferat de URGENȚĂ la Iași
Băiețelul în vârstă de 6 ani va avea nevoie și de un consult la neurochirurgie.
RAZIE într-un oraș din Botoșani, polițiștii au descins în zeci de magazine
Amenzile au depășit 40.000 de lei.
A sunat la 112, după ce a rămas fără calul din gospodărie: INCREDIBIL cine era hoțul
Nu a bănuit nicio clipă, atunci când a anunțat Poliția, că cel care i-a furat calul era chiar cel în care avea încredere. Polițiștii au luat urma cabalinei, în scurt timp depistând și hoțul care furase animalul din curtea femeii.
ASTĂZI: Femeie transportată la spital, mașina înfiptă într-un pod
Șoferul este cercetat pentru vătămare corporală, polițiștii întocmind de numele său un dosar penal.
Pelerinaj la ușa lui Orban, deputata din Botoșani vrea să fie stăpâna ciocănelului
După ce au dat jos Guvernul, liberalii vor încerca să preia controlul și în Parlament.
Vești importante pentru toți ȘOFERII - Ce se întâmplă cu aceste prețuri
Tarifele sunt stabilite în funcție de vârsta proprietarului și de categoria mașinii.
ACUM: Botoșăneni cu flori în mâini, la rând pentru a o cinsti pe Sfânta Cuvioasă Parascheva - GALERIE FOTO
Chiar dacă este zi de lucru și cei mai mulți dintre botoșăneni merg la serviciu, la Biserica de pe Pietonalul Unirii închinată Sfintei Parascheva sute de oameni au poposit încă de la primele ore ale dimineții.
Meteo: Ne bucurăm de toamnă în această săptămână, CÂTE grade vor fi la Botoșani
Putem lasă umbrelele acasă și să ne bucurăm de vremea bună.
Sondaj
Ați fost vara ce s-a încheiat la Parcul Cornișa?
Declaraţia zilei
„Un aliment incorect administrat unui bolnav spre exemplu poate ucide. Există posibilitatea ca alimentul să fie medicament și să vindece persoana respectivă sau să fie dușman, un fel de toxină mai ales dacă are o afecțiune ...
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.7536 lei
USD
Dolarul SUA
4.3072 lei
CHF
Francul elveţian
4.3279 lei
GBP
Lira sterlină
5.4061 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9826 lei
XAU
Gramul de aur
206.8906 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2451 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4328 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9096 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2569 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1842 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6365 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.