Copiii salvatorilor botoșăneni l-au primit pe moșul mai devreme decât se așteptau.
Moș Crăciun a ajuns mai devreme la copiii pompierilor din Botoșani care vor fi la serviciu, în seara de Ajun. Și pentru că nu a nins, și-a pus sania în cui și a venit cu autospeciala de intervenție.
Sute de copiii l-au așteptat în curțile subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Botoșani, Dorohoi, Săveni, Ștefănești și Trușești.
Cum are atâta treabă și de sute de ani împarte cadouri, nu este de mirare că Moș Crăciun se mai și rătăcește. La Detașamentul de Pompieri Botoșani, a avut nevoie de intervenția pompierului Sam să coboare de pe garaj.
Și dacă tot s-au împrietenit, cel mai cunoscut pompier din lume și cel mai simpatic bătrânel au hotărât să împartă binemeritatele cadouri copiilor care au fost cuminți tot anul, nu înainte însă de a asculta de la fiecare copil un colind, o poezie sau o urare. După ce s-a asigurat că nu a rămas nimeni fără cadou, a plecat din nou la drum.
Activitatea a fost organizată cu sprijinul Asociației Pompierii Salvatori Botoșani.
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024