Ştiri
Nemulțumiri politice de 1 Decembrie! Partidele care au „trișat” la manifestații, discuții aprinse după ceremonie – FOTO&VIDEO

Anul acesta Ziua Națională a României a fost umbrită de restricțiile cauzate de criza sanitară a virusului SARS-COV-2, iar manifestațiile au fost probabil cele mai sărace din ultimul deceniu.

Limită de participanți de 1 Decembrie 

 

De la București, o notă a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a condiționat organizatorii din punctul de vedere al timpului de desfășurare a manifestărilor dar și al participanților. Astfel, dacă în capitală numărul maxim de persoane admis pentru a lua parte la activitățile stradale a fost de 400, în municipiile reședință a fost redus doar la 100 de persoane.

 

Principalii invitați au fost șefii a patru instituții, Prefectura, Consiliul Județean, Primăria și Garnizoana Militară, ultima entitate având de fapt cea mai mare participare, prin detașamentul militar, alături de jandarmi care s-au asigurat că în perimetru se află doar cei menționați.

 

Și partidelor politice de la Botoșani li s-a transmis să trimită câte un reprezentant, în cazul de față liderii formațiunilor.

 

4, 3, 2, 1... STOP

 

Dacă președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică a venit singur,  asemenea lui Andrei Drancă, liderul USR, în schimb Partidul Pro România sau Partidul Mișcarea Populară (PMP) au depășit limita numerică.

 

De la Pro România au fost prezenți Mihaela Huncă, Roxana Țurcanu, Cătălin Silegeanu și Liviu Toma. PMP a fost reprezentat de Cezar Vizitiu însoțit de doi colegi, unul fiind George Popescu, primarul comunei Sulița.

 

Nerespectarea indicațiilor ar fi produs mai multe discuții în rândul celorlalte formațiuni, în contextul în care ar fi dorit să ia parte la manifestații și alți politicieni care ocupă funcții în administrația publică locală însă cărora le-a recomandat să nu vină în Centrul Istoric.

loading...
Cel mai trist 1 Decembrie: Oameni cu steaguri ținuți departe de monument și doar 4 coroane, ”marea” sărbătoare s-a dus în 10 minute – VIDEO & GALERIE FOTO

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store

 

Dosar penal pentru un șofer oprit în trafic de polițiști
Control cu probleme pentru un conducător auto din Botoșani. 
Aproape 50 de amenzi date de polițiști botoșăneni în ultimele două zile
Noi acțiuni organizate de polițiștii botoșăneni.
ASTĂZI: Bărbat mort de beat tras pe dreapta în trafic, val de nereguli descoperite de polițiști
Polițiștii au deschis dosar penal.
O șoferiță de 21 de ani a lovit un bărbat care mergea pe mijlocul drumului
Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă
CJ a aprobat parteneriatul cu ADR Nord-Est pentru Drumul „Vămii” și modernizarea Memorialului Ipotești
Fondurile europene pot contribui esențial la dezvoltarea județului, motiv pentru care noua conducere a Consiliului Județean Botoșani pune un mare accent pe atragerea și utilizarea lor.
ACUM: Polițiștii botoșăneni, din nou în stradă pentru salarii: Ieri am fost Guvernul Cuțu, azi suntem Guvernul  MâțuFOTO & VIDEO
Un nou protest este în plină desfășurare la această oră în Piața Revoluției din municipiul reședință de județ.
Probleme tehnice în prima zi de vaccinare a populației la Botoșani
Primul centru de vaccinare la Botoșani este deschis la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”.
ACUM: Sute de oameni stau la coadă pentru a-și plăti taxele și impozitele - GALERIE FOTO
Este îmbulzeală mare la această oră la Direcția de Impozite și taxe Locale, a Primăriei Municipiului Botoșani.
Mai multe case cuprinse de flăcări la Botoșani, AVERTISMENTUL pompierilor
Au vrut să-şi încălzească locuinţele şi au făcut focul, dar nu s-au asigurat că au coşurile de fum curăţate de funingine, reparate sau protejate termic faţă de materialele combustibile din care sunt construite acoperişurile, tavanele sau pereţii caselor.
Loading...
Cum se circulă la această oră, NU pleca la drum înainte de a ști care este starea drumurilor
Informații cu privire la starea drumurilor naționale din zona Moldovei pot și obținute de la Dispeceratul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP).
GALA ANGELICA GHERMAN: Școala online prin ochii copiilor – COMPUNEREA elevului Iustin Apetroae: Câteodată m-am plictisit
Copiii au fost actorii principali la cea de-a VIII-a ediție a Galei Angelica Gherman. Organizatorii au premiat compuneri despre „școala online în pandemie” scrise de elevi din ciclul primar.
O botoșăneancă a găsit o pungă cu bani: Vă rog, cine știe că a pierdut… - FOTO
O femeie din Botoșani caută persoana care a pierdut în municipiul Botoșani o punguță cu bani.
A fost lansată Asociația Pur și simplu verde: Susținem progresul economic și protejarea mediului înconjurător
Vineri, 15 ianuarie, a avut loc videoconferința de lansare a Asociației ”Pur și simplu verde”. Gazdele evenimentului au fost Ioana Petrescu, președintele Asociației, și Radu Gabriel, actor și membru al Asociației.
Cătălin Silegeanu: Îmi anunț public dorința de a candida la președinția partidului PRO România
Și asta pentru că, spune Silegeanu, PRO România are nevoie de o conducere aleasă, nu impusă.
Loading...
ACUM: A început vaccinarea populației la Botoșani – FOTO&VIDEO
În acest moment, la centrul din sala de sport a Colegiului Tehnic ”Gh. Asachi” din municipiul Botoșani este în desfășurare etapa de vaccinare a populației.
Spărgători din Botoşani prinși în Timiș: Au furat salam, cârnați, bere, chiar și un tort de înghețată
Cei trei care au speriat... Nordul au fost prinși în Vest.
Zăpezi și ger la Botoșani, CUM va fi vremea astăzi - VIDEO
Ninsori abundente s-au înregistrat noaptea trecută în județele Moldovei.
Biserica din Botoșani în care preoții se roagă și pentru cei care au murit în condiţii suspecte, înecaţi sau fără lumânare - FOTOGALERIE
În ziua praznicului bisericii, în memoria celor care au murit fără lumânare sau în condiții suspecte se împart pachete cu peşte, cu fructe şi lumânări sau candele.
A intrat în ograda unui gospodar și l-a lovit cu ciocanul în cap, agresor trimis în judecată
Bărbatul este cercetat pentru tentativă de omor.
Ea este cea mai frumoasă doctoriță de la SMURD: Un pacient s-a trezit, s-a uitat la mine și m-a întrebat dacă a murit și a ajuns în Rai - GALERIE FOTO
Frumoasa botoșăneancă salvează vieți în aer, făcând parte din echipajul de pe elicopterul SMURD. Pe rețelele de socializare medicul strânge sute de reacții la fotografiile postate. Chiar dacă, spune tânăra, frumusețea nu este întotdeauna un avantaj.
o incropeala de asa zisi politicieni
2 decembrie 2020, 16:21
Cand deschizi fotografia in care Hunca sta cu capul plecat se vede clar cum Liviu Toma, expesedistul trecut la ProRomania sta cu mainile in buzunar! Atata nesimtire nu am mai vazut, cu mainile in buzunar la depunerea coroanei!
2 decembrie 2020, 11:06
Madam Hunca nu poate sta acasa deloc. Daca nu apare in presa, nu doarme noaptea bine. De Silijeanu, traseistul ala, nu mai zic. Vizitiu ala la fel, numai la televizor il vad si prin presa. Si credeti-ma ca botosanenii habar nu au cine e si ce vrea, si de ce ne vrea votul . Si m-as mai lua de cativa dar nu are rost. La multi ani romani, La multi ani Romnie. Ca trista ai mai ajuns...
1 decembrie 2020, 16:52
Mai dar nici de Ziua Naționala nu aveți loc ??!!
1 decembrie 2020, 14:51
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Doriți să vă vaccinați contra Covid-19?
Da
Încă nu m-am hotărât
Nu
Declaraţia zilei
Avem colegi care spre exemplu în plină campanie electorală se rușinau în a merge cu noi pe stradă. Ca să o spun pe aia dreaptă. Chiar o să-i întreb de ce? Nu era momentul atunci, am lăsat să treacă, a venit Crăciunul, am lă ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8740 lei
USD
Dolarul SUA
4.0405 lei
CHF
Francul elveţian
4.5329 lei
GBP
Lira sterlină
5.4696 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8928 lei
XAU
Gramul de aur
238.2202 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2326 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3512 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0975 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1620 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1861 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6552 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-12.1 o C
Dorohoi
-11.9 o C
Bucecea
-12.2 o C
Darabani
-10.6 o C
Saveni
-12.1 o C
Ştefăneşti
-6.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.