După pensionarea lui Viorel Șerbănoiu, prerogativele de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) au fost preluate cu titlu interimar de comisarul șef Ioan Aniței.
Iar astăzi noul șef a prezentat în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural raportul de evaluare a activităților desfășurate pe linia siguranței școlare în perioada februarie – iulie 2022.
Inspectorul șef a arătat că au fost sesizate 58 de infracțiuni comise în incinta sau în zona adiacentă unităților de învățământ.
În comparație cu semestrul II al anului școlar 2020-2021, când au fost înregistrate 15 fapte de natură penală, se înregistrează o creștere a indicatorului analizat cu 43 de infracțiuni.
În continuare, Ioan Aniței a arătat că interpretarea indicatorilor menționați trebuie făcută contextualizat condițiilor pandemice care au influențat desfășurarea în format fizic a cursurilor școlare (prezența fizică a elevilor la orele de curs în perioada analizată fiind mai ridicată în comparație cu perioada semestrului II al anului școlar anterior).
De asemenea, analizele de caz întocmite pentru infracțiunile sesizate, nu relevă premise care să conducă la concluzia confruntării cu un fenomen infracțional în ceea ce privește siguranța școlară.
„Sunt diferite fapte pe care le avem sesizate atât de către elevi, cadre didactice, aparținători. Sunt soluționate prin intermediul Parchetelor. Cele mai multe sunt loviri, intervine împăcarea părților soluționându-se cu netrimitere în judecată”,
Ioan Aniței, inspector șef IPJ Botoșani.
În funcție de tipul faptei de natură penală, în continuare se identifică o pondere ridicată a infracțiunilor contra integrității corporale sau a sănătății.
Astfel, au fost înregistrate:
Dezamăgire pe „Municipal”: FC Botoșani, remiză albă cu Voluntari în fața unui stadion plin - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024