Ştiri
Nu le vom mai vedea în trafic: Mașinile cu volan pe dreapta vor fi INTERZISE

Registrul Auto Român a anunțat că mașinile cu volan pe dreapta, provenite din Marea Britanie, nu vor mai putea fi înmatriculate în România.

Cu toate că este contraintuitiv (și, în funcție de șofer, periculos) să conduci o mașină cu volan pe dreapta într-o țară în care circulația se face pe partea dreaptă a drumului, mulți români au profitat de legislația în vigoare și de prețurile ofertante pentru a-și înmatricula autovehicule second-hand provenite din Marea Britanie.

 

Însă acest lucru este pe cale să se schimbe, anunță Registrul Auto Român (RAR), care a anunțat că autoturismele din Marea Britanie nu vor mai putea fi înmatriculate la noi în țară odată ce Brexitul (ieșirea Marii Britanii din Europa) este finalizat.

 

„Dat fiind interesul public ridicat pentru situaţia autovehiculelor care provin din UK, în contextul Brexit, precizăm că până la data de 31 decembrie 2020 este în vigoare o perioadă de tranziţie stabilită ca urmare a Acordului de retragere, dar care poate fi prelungită. În consecinţă, până la 31.12.2020 se acceptă, în aceleaşi condiţii, omologările UE emise de UK, adică şi autovehiculele cu volan pe partea dreaptă care provin din UK vor putea primi CIV, dacă respectă celelalte condiţii aplicabile”, a comunicat RAR.

 

În ceea ce privește mașinile cu volan pe dreapta deja înmatriculate și utilizate la noi în țară, Registrul Auto Român încă nu a venit cu o decizie concretă, menționând că „nicio altă prevedere legislativă care să oblige la modificarea poziției postului de conducere pe partea stângă”.

 

loading...
Două persoane la spital în urma accidentului cu trei mașini, produs de un șofer din Botoșani
Belgian prins beat la volan de polițiștii botoșăneni, mașina reținută de Poliție cu tot cu permis, el condus la UPU

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Peste 50 de pompieri se luptă cu flăcările de mai bine de 24 de ore, se intervine și cu utilaje de la primării - FOTOGALERIE
De mai bine de 24 de ore, pompierii botoșăneni intervin pentru stingerea incendiului care a cuprins un depozit de furaje de pe raza comunei Ripiceni.
Un bărbat s-a stins din viață la Urgențe, medic: Suntem neputincioși în fața morții
Un bărbat de vârstă de 45 de ani s-a stins din viață la Unitatea de Primiri Urgențe în brațele medicilor. Timp de o oră cadrele medicale  s-au luptat să-l salveze
Botoșaniul, în zona verde COVID: Șefa DSP, despre colegi -  Acești oameni muncesc fără întrerupere
La Botoșani situația cazurilor COVID este ținută sub control, iar județul nostru se află în zona verde a hărții COVID.
Trecătorii au dat alarma: Pompieri chemați să stingă un incendiu la o mașină parcată - FOTO
Incidentul s-a petrecut pe o stradă din municipiul Dorohoi.
ACCIDENT cu doi răniți, una dintre victime este un copil de doi ani
Două persoane au fost transportate la spital, una dintre victime fiind un copil.
Zi infernală pentru pompierii botoșăneni: 10 ore în caniculă pentru a potoli flăcările - GALERIE FOTO & VIDEO
Intervenția nu s-a finalizat, pompierii fiind în continuare la datorie pentru a lichida incendiul.
Durerea ministrului Culturii, cinematograful din Botoșani: ”Sunt un avocat al trecerii acestor obiective la autorităţile locale”
În schimb, ministrul nu are vești bune cu privire la reluarea spectacolelor în săli.
Roxana Țurcanu, ALDE Botoșani: Să redăm Centrul Vechi tuturor botoșănenilor! – GALERIE FOTO
În după-amiaza zilei de vineri, președintele ALDE Botoșani, Roxana Florentina Țurcanu, alături de echipa sa de campanie, aspirantă la  Consiliul Local Botoșani, s-a aflat în Centrul Vechi al municipiului Botoșani, pentru a interacționa cu botoșănenii. 
Din Dorohoi, lumea se cucerește ușor: Expoziție de pictură dedicată artistului Ion Murariu – FOTO & VIDEO
Casa Municipală de Cultură Dorohoi invită publicul iubitor de frumos la expoziția de pictură dedicată artistului dorohoian Ion Murariu, un maestru recunoscut al plasticii românești contemporane și un veritabil „creator” de școală.
Loading...
Antreprenoarea care candidează la Primărie NU mai vrea chioșcuri lângă școli ”cu băuturi alcoolice, țigări și chipsuri pline de E-uri”
Una dintre problemele pe care botoșănenii le-au transmis sâmbătă liderei Partidul Puterii Umaniste - Social - Liberal (PPUSL) a fost cea a chioșcurilor care stau pe Pietonalul Unirii de mai bine de un an.
Candidatul umaniștilor la șefia CJ: Avem drumuri parcă sunt bombardate, nu poți vorbi în timp ce mergi că îți muști limba
La acțiunea derulată astăzi de Partidul Puterii Umaniste - Social-Liberal (PPUSL) pe Pietonalul Unirii a luat parte și pretendentul partidului la președinția Consiliului Județean.
Puterea umanistă a ieșit la rampă: Noi nu promitem, facem – GALERIE FOTO
Partidul Puterii Umaniste - Social-Liberal (PPUSL) a derulat sâmbătă prima acțiune publică din perioada de precampanie electorală. Mai mulți reprezentanți ai formațiunii conduse la Botoșani de antreprenoarea Corina Dănuță s-au întâlnit cu cetățenii pe Pietonalul Unirii.
Femeia din Botoșani care și-a aruncat nou-născutul la tomberon mai are acasă 4 copii
Vestea că o femeie din Botoșani, abia venită din străinătate, a născut în toaleta unei benzinării, apoi a luat pruncul și l-a aruncat la tomberon, a șocat întreaga țară.
1.350 de infecții și 43 de decese în ultimele 24 de ore, SITUAȚIA pe județe
Autoritățile române au făcut publice ultimele date cu privire la numărul de cazuri de COVID-19, dar și numărul deceselor și al pacienților aflați la ATI.
Loading...
Directorii Sănătății Publice Botoșani, spor de 40% la salariu pentru lupta cu Covid-ul
Directorii DSP-urilor din întreaga țară, deci inclusiv Monica Adăscăliței, director executiv și Teodor Ferariu, director adjunct la Direcția de Sănătate Publică Botoșani, vor primi sporuri de 40%, iar funcționarii de 30%, pe perioada stării de alertă, stipulează un act normativ aprobat de Guvern.
Incendiu de proporții în județ, se intervine și cu boldoexcavatoarele unui privat – FOTO & VIDEO
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani derulează sâmbătă o misiune de amploare în estul județului, acolo unde un fermier a fost grav lovit de foc.
Botoșăneanca ce reprezintă poporul a atacat la Curte noua lege a carantinei: Izolarea obligatorie trebuie să fie o măsură de ultim resort
Avocatul Poporului a atacat vineri la Curtea Constituțională două articole din noua lege a carantinei referitoare la „izolarea într-o unitate sanitară sau la o locație alternativă atașată unității sanitare”, obligatorie pentru 48 de ore.
ANUNȚ Achiziție servicii promovare
Asociatia B-Right Media invita persoanele interesate sa depuna oferte pentru:
Un studio de videochat din Iasi te invata GRATIS tot ce trebuie sa stii despre arta seductiei!
(P) Intr-o lume dominata de dorinte si fantezii, arta seductiei ramane una dintre cele mai importante cai de acces spre inima unui barbat. Daca vrei sa fii model intr-un studio de videochat, cu atat mai mult trebuie sa inveti toate secretele acestui domeniu, intrucat gratie micilor trucuri pe care doar femeile le pot pune in aplicare vei avea parte de castiguri fabuloase. 
Masca obligatorie: Sute de polițiști și jandarmi plus o mulțime de instituții merg pe pietonale, în piețe și centre comerciale
Centrul Județean de Comunicare a transmis faptul că în acest weekend vor fi intensificate controalele.
Ce i baiete, ai bemveu cu volan pe dreapta? :))
16 iulie 2020, 16:53
Vai de mama voastra? Interzise? Dar de Irlanda, Malta si Cipru ce spuneti?
15 iulie 2020, 22:16
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Acolo (nr. în Parlamentul European) am învățat niște lucruri extrem de importante, faci compromisuri pentru a ajunge la un consens. Cred că am suficientă experiență ca să îi capacitez pe colegii mei să-și ducă la î ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.8375 lei
USD
Dolarul SUA
4.0949 lei
CHF
Francul elveţian
4.4794 lei
GBP
Lira sterlină
5.3607 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8756 lei
XAU
Gramul de aur
271.0003 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2458 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3977 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9510 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0641 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1839 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6494 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.