Se are în vedere și sprijinul pentru achiziţia unei maşini de familie.
Premierul Nicolae Ciucă anunţă duminică, în mesajul transmis cu prilejul Zilei Internaţionale a Familiei şi a Zilei Familiei Române, că în scurt timp programul Family Start, prin care sunt sprijinite "familiile la început de drum", prin credite garantate de către stat "pentru organizarea nunţii, a unui botez sau pentru achiziţia unei maşini de familie", va fi aprobat în şedinţă de Guvern.
„Pentru prima dată în istoria României, Guvernul are un minister dedicat familiei. Rolul acestei instituţii este să găsească soluţiile cele mai bune pentru copii, tineri şi familii la un loc. Împreună cu toate celelalte ministere avem proiecte de mare ajutor mai ales în aceste momente dificile prin care trece ţara noastră.
Am anunţat deja două proiecte dedicate familiilor în pachetul “Sprijin pentru România”. Decontăm procedurile de fertilizare in vitro pentru familiile care nu pot avea copii, din motive medicale, şi ne dorim să oprim declinul demografic. Sprijinim familiile la început de drum prin credite garantate de către stat pentru organizarea nunţii, a unui botez sau pentru achiziţia unei maşini de familie. În scurt timp, programul Family Start va fi aprobat în şedinţă de Guvern.
Acordăm o atenţie specială familiilor vulnerabile, în situaţii de risc. Din păcate, avem 1,3 milioane de copii afectaţi de sărăcie sau excluziune socială în România. Un copil din trei nu are acces la servicii medicale şi riscă să fie abandonat în grija statului. Este motivul pentru care finalizăm planul de acţiune prin care instituim la nivel național “Garanţia pentru copii”. E datoria noastră să ne asigurăm că toţi copii au acces la servicii de bază fundamentale.
În paralel, Guvernul României lucrează la proiectul de Lege pentru prevenirea separării copilului de familie şi la implementarea programelor asumate în Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă. Avem la dispoziţie peste 50 de milioane de euro pentru crearea cadrului legislativ şi construirea unei reţele de 150 de centre de zi pentru copiii vulnerabili.
Dar azi, solidaritatea noastră, sprijinul acordat în şi pentru familii le regăsim şi în căldura cu care românii au primit în casele lor familiile care au fugit din calea războiului din Ucraina. Siguranţa de care ne bucurăm acasă, în familie, ne ajută să preţuim bucuria de a fi alături de cei dragi şi să putem oferi protecţie celor siliţi să îşi lase căminul în urmă”, a transmis Nicolae Ciucă.
Dezamăgire pe „Municipal”: FC Botoșani, remiză albă cu Voluntari în fața unui stadion plin - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024