Botoșăneanca a fost invitată, la sfârșitul săptămânii trecute, la TEDx Bucharest Women.
Denisia Călin este artist vizual. S-a născut în Botoșani și a devenit cunoscută în urma numeroaselor expoziții de artă in cadrul unor galerii importante din București.
Artista a fost invitată ca speaker la TEDx Bucharest Women, ediție dedicată femeilor „Bold And briliant” ce a avut loc sâmbătă, 7 decembrie 2019.
În cadrul evenimentului, artista a povestit publicului despre proiectul ei artistic Seeing Sound, în care descrie modul cum a transpus prin culoare propriile ei bătăi de inimă.
Denisia a absolvit Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” Botoșani, apoi Universitatea de Arte din București, în prezent fiind co-fondator al Contemporan Hair Space, un spațiu alternativ ce combină o galerie de arta cu un salon de coafură, și co-fondator al Garaj Gallery, unde invită oameni să își înregistreze bătăile inimii, pentru ca mai apoi să le transpună în culoare pentru viitoarele ei expoziții.
”Practica ei artistică include picturi de artă abstracte moderne și picturi și colaje la scară largă, cu lucrările ei incluse în Art Safari, Galateca, Victoria Art Center, diploma. Acum dezvăluie pentru noi una dintre cele mai iubite idei ale ei: bătăile inimii. Ce se întâmplă atunci când corpul interpretează un sunet ca o culoare?”, spun organizatorii la TEDx Bucharest Women.
Scopul artistei este de a ne ghida să ne uităm mai des în noi înşine, acolo unde putem şti cu adevărat cine suntem.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
„Dezvoltă afaceri inteligente cu finanțări europene”: Eveniment organizat de Camera de Comerț și BCR
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
RAZIE cu polițiști și jandarmi: Șoferi amendați, marfă confiscată
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Zeci de botoșăneni drogați au ajuns la Urgențe
Oana Sava
Mar 29, 2024
4 lucruri de făcut atunci când accesezi un credit de nevoi personale
Sergiu Bălășcău
Mar 29, 2024
Bărbat prins de polițiști cu străini în mașină
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024