Oamenii și-au petrecut noaptea în propriile autoturisme neavând posibilitatea de a înainta.
Se întâmplă pe drumul național Botoșani – Suceava iar blocajul este, culmea, la câțiva kilometri distanță de municipiul reședință.
Potrivit ultimilor informări transmise de autorități, se intervine pe majoritatea transoanelor de drum însă cu greutate. Botoșănenii din zona Baisa sunt blocați de peste 18 ore și la acest moment încă nu se știe când va deveni drumul practicabil.
Unii au fost scoși din mașini și preluați în siguranță de autorități, alții au dorit să rămână în autoturisme.
Mai mult, conform anunțurilor meteorologice, codul portocaliu de viscol și ninsori a fost prelungit până diseară la ora 22:00, semn că vremea nu se va îmbunătăți curând.
Populația a fost informată prin sistemul RO ALERT că drumurile rămân închise:
”Toate drumurile județene și naționale din județul Botoșani sunt ÎNCHISE CIRCULAȚIEI pentru toate categoriile de vehicule. Urmați și respectați instrucțiunile și recomandările autorităților. Informați și persoanele din jurul dv. sau ceilalți participanți la trafic”.
Nu se precizează cât este valabilă restricția. În zona Baisa a ajuns și prefectul Sorin Cornilă care discută cu oamenii și dorește să vadă situația de la fața locului.
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Marius Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor românilor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024