Bărbatul în vârstă de 33 de ani a fost depistat de polițiști la primele ore ale dimineții.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care a fost depistat conducând un autoturism, deşi nu avea permis de conducere valabil.
În data de 15 decembrie 2019, în jurul orei 5.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, V.N., cetăţean R. Moldova, în vârstă de 33 de ani, care conducea un autoturism marca Audi, înmatriculat în Polonia.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că V.N. nu deţine permis de conducere.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
LUNI: Trafic restricționat în centrul orașului – MESAJ pentru șoferi
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Lidera AUR: Noi vom câștiga Primăria, cu gândul acesta ne trezim în fiecare zi – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Iftime, de lângă Flutur: Dumnezeu o să ne ajute după măsura și după priceperile noastre – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024