Fenomenele meteo înregistrate în judeţul Botoşani în lunile mai şi iunie au produs pagube totale de 3,39 milioane de lei, potrivit unei evaluări făcute de Instituţia Prefectului.
Documentul arată că grindina, vântul puternic şi vijeliile au generat prejudicii în municipiul Botoşani, oraşul Darabani şi comunele Avrămeni, Albeşti, Cândeşti, Conceşti, Curteşti, Durneşti, Manoleasa, Mileanca, Mitoc, Vârfu Câmpului, Viişoara şi Vorona, acolo unde au fost afectate infrastructurile rutiere ale acestora, precum tronsoane ale unor străzi, drumuri comunale, săteşti, de exploatare şi podeţe, precum şi obiective administrative, locuinţe şi anexe gospodăreşti.
Au fost înregistrate, de asemenea, pagube la culturile agricole precum floarea soarelui, porumb, soia, grâu, rapiţă, dar şi la păşuni şi fâneţe.
"Având în vedere faptul că în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale pe raza cărora au fost înregistrate şi evaluate pagubele produse de fenomene hidrometeorologice deosebite nu sunt cuprinse resurse financiare pentru acoperirea cheltuielilor necesare, în vederea refacerii obiectivelor afectate, a fost solicitată alocarea sumei de 3.395.000 lei din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2022. Ne dorim ca aceste fonduri să se aloce cât mai repede. Am făcut demersurile necesare, sper că vom primi suma solicitată", a declarat prefectul Sorin Cornilă, potrivit Agerpres.
Încă o hotărâre la Tribunalul Botoșani: Acțiunea Locativa respinsă, dizolvarea merge mai departe
Sergiu Bălășcău
Apr 24, 2024
Patru posturi scoase la concurs din sursă externă la ISU Botoșani
Oana Sava
Apr 24, 2024
Simulare de incendiu la o școală din județ: Elevii au fost evacuați din clădire
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Noul șef de la Poliția Locală și o consilieră județeană intră în ATOP
Oana Sava
Apr 24, 2024