Ştiri
Pas cu pas, să înțelegem lumea autismului și ce rol are terapia ABA

(P) Copiii diagnosticați cu tulburare de spectru autist trebuie înțeleși. Cresc și pare că se dezvoltă firesc vârstei lor, până la un moment dat. Suspiciuni pot să apară și în primul an de viață, dar semnele pot fi destul de subtile.

Simptomele acestei tulburări sunt destul de variate de la caz la caz, depinzând și de gravitatea situației. Specialiștii spun că un pas extrem de important în evoluția copilului este depistarea precoce și intervenția rapidă cu terapii adaptate.

 

Unul din centrele din țară în cadrul căruia se desfășoară terapii specifice, atât individuale, cât și cele de grup, pentru copiii cu autism este Centrul Pas cu Pas din Suceava - cu pagina oficială centrulpascupas.ro. Aici, o echipă completă de profesioniști, oameni specializați: psihologi, logopezi, psihopedagogi, kinetoterapeuti lucrează împreună pentru ca fiecare copil ce le trece pragul să aibă parte de terapii benefice lui.

 

Care sunt semnele timpurii că ar putea fi vorba despre TSA?

 

TSA (sau tulburarea de spectru autist) este tulburarea în care copiii nu au contact vizual, nu răspund la nume, nu arată cu degetul, adică nu fac indicații până la vârsta de un an. Alte posibile aspecte ce dau de bănuit pot fi:

 

●    Își pierd din abilitățile sociale dobândite anterior.
●    Nu zâmbesc, nu sunt receptivi.
●    Sunt preocupați de anumite obiecte, au un interes anormal de intens.
●    Capacitate scăzută de a socializa.
●    Mișcări, comportamente repetitive sau neobișnuite.
●    Sunt inflexibili și deloc participanți la rutina zilnică sau la ritualuri specifice.

 

Desigur, orice bănuială trebuie să vă trimită de îndată la medicul specialist, iar următorul pas copilul sa înceapă terapiile conform cu diagnosticul. Una dintre acestea este terapie ABA.

 

Terapia ABA, urmată la Centrul Pas cu Pas din Suceava

 

Vă veți bucura să știți că în cadrul aceluiași centru aveți acces la terapii diverse. Echipa de aici lucrează cu #dragdecopii indiferent de severitatea cazului. Copilul va prinde și el drag de acest loc, unde se va obișnui să colaboreze cu echipa.

 

Terapia ABA - adică terapia comportamentală după cum mai este numită - se face individualizat, după un plan de intervenție bine stabilit, în funcție de achizițiile copilului. Obiectivul acestei terapii este de a ajuta copilul să ajungă funcțional.

 

Specialiștii vorbesc despre terapia ABA ca despre un cumul de avantaje. Pentru că un copil care urmează un astfel de plan de intervenție își va îmbunătăți performanțele academice, limbajul, va avea achiziții cognitive și comportamentale și va învăța să fie tot mai independent. Și asta nu este tot. Scopul este de a ameliora problemele de motricitate fină și grosieră, de a recunoaște mediul din jur, de a descoperi emoții și a le distinge.

 

Despre viața cu autism, despre cum să creați o normalitate din asta, despre cum să îl ajutați să se integreze mai bine și să aibă o evoluție bună pe termen lung, descoperiți alături de echipa Pas cu Pas. Tot aici și părinții vor descoperi sprijin și ghidare în tot ceea ce ține de terapiile specifice.


Contact:
Str. Mărășești, Nr. 18
Et. 4, Camera 7- 8
[email protected]

 

Județul Botoșani în scenariul galben, o localitate are peste 7 la mie – SITUAȚIA zilei
Direcția de Sănătate Publică a transmis situația epidemiologică de la nivelul județului.
Un tânăr năuc de băutură s-a izbit cu mașina într-un cap de pod, a avut nevoie de îngrijiri medicale  - FOTO
Polițiștii ajunși la fața locului au deschis dosar penal.
NOAPTEA TRECUTĂ: Mașină răsturnată pe un drum din Botoșani - FOTOGALERIE
Un eveniment rutier a avut loc noaptea trecută la Botoșani.
Ministrul Budăi, anunț important despre recalcularea pensiilor: Mă feresc să …
Ministrul Muncii a venit cu noi declarații în ceea ce privește o nouă formulă privind majorarea pensiilor.
Primarul de la Dorohoi, către ministrul Dezvoltării: Ne dați treabă atât cât am cerut noi 30 de ani
Primarul Dorin Alexandrescu a dorit să ia cuvântul la întâlnirea cu ministrul Dezvoltării, Attila Cseke care a avut loc la Casa Sindicatelor vineri, 14 ianuarie 2022.
Carambol cu trei mașini din vina unui șofer din Botoșani, două persoane rănite – FOTO & VIDEO
Un adult și un copil au fost răniți. 
”Nu știe diferența dintre vulvă și vagin” - Memorialul Ipotești a șters poezia obscenă recitată de premianta pentru debut a Premiului Eminescu
În postare pe rețelele de socializare, Memorialul Ipotești anunță că a șters înregistrarea de la Gala de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” - OPUS PRIMUM.
Lăsat singur la bal de colegii din Parlament, deputatul a ajuns între prefecți – GALERIE FOTO
Cei mai performanți crescători de ovine ai anului 2021 au fost premiați la Balul Fermierilor, care a avut loc sâmbătă seară la un hotel – restaurant de la marginea orașului, nu însă înainte ca oficialitățile să ia cuvântul.
Se repetă istoria, poezie obscenă recitată de o tânără la Gala Memorialului: Să mergem la tine în cameră și să nu ne... VIDEO
Consiliul Județean prin Memorialul Ipotești – Centrul de Studii Mihai Eminescu a acordat astăzi, într-o manifestare online, premiul național de poezie pentru debut.
Loading...
PERICOL la Botoșani, pompierii au intervenit la șapte incendii într-o singură zi – FOTOGALERIE
Șapte incendii s-au produs astăzi, pe raza municipiului Botoşani și a localităților Cătămărăști Deal, Oneaga, Strahova și Dealu Mare.
PREMIERE și cuvântări duble la Biserica lui Eminescu, oficialitățile au participat la un „Te-Deum” cu trei preoți – VIDEO & GALERIE FOTO
Pentru prima dată în ultimii ani la Botoșani, pe 15 ianuarie 2022, oficialitățile sau scriitorii nu au mai depus coroane de flori la bustul poetului Mihai Eminescu din fața clădirii în care a funcționat Teatrul Mihai Eminescu.
FC Botoșani, prima victorie din cantonamentul de iarnă
Echipa FC Botoşani a reuşit prima victorie din cantonamentul din Antalya, scor 5-4 (3-2), cu Paksi SE din Ungaria.
În ZORII ZILEI: Mascații au pătruns în locuințele unor botoșăneni și au găsit lunetă de pușcă, proiectile, ogari și altele - VIDEO
În zorii zilei de astăzi, 15 ianuarie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, din comuna Ungureni.
Fenomene meteo periculoase în Moldova, bucăți de acoperiș smulse de vânt, apel către șoferi: Circulați cu atenție FOTOGALERIE
Echipele Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași intervin astăzi pentru eliminarea efectelor produse de vântul puternic pe rețeaua rutieră din administrare.
Loading...
”Atac” într-un liceu din Botoșani, un tânăr de 16 ani a intrat cu o armă în două clase
O glumă proastă l-a adus pe un tânăr din judeţ în atenţia poliţiştilor botoşăneni. „Înarmat” cu un pistol de jucărie, însă destul de realistic, un băiat de 16 ani, elev la un alt liceu din oraş, a pătruns în două săli de clasă din Liceul Pedagogic şi i-a ameninţat cu pistolul de jucărie pe elevii celor două clase.
PNL Botoșani manifestație la sediul partidului de Ziua Culturii Naționale – GALERIE FOTO
”Recitindu-l pe Eminescu, ne reîntoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă” (Mircea Eliade).
CARAMBOL pe strada Pacea, trei mașini implicate în accidentul cu două șoferițe, oamenii au început scandalul– GALERIE FOTO
O persoană a fost rănită în urma unui accident rutier, în care au fost implicate trei autoturisme, produs pe strada Pacea din municipiul Botoșani.
Cătălin Silegeanu: Mihai Eminescu, poetul nostru național, un simbol cu circuit închis din cauza nepăsării
Politica românească din prezent este la nivelul anilor 1881, așa cum a fost prezentată de Mihai Eminescu în urmă cu sute de ani!
URMĂRIRE după doi tineri care s-au speriat de polițiști și au fugit, s-a găsit un pistol în mașină - FOTO
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.
O poetă este laureata Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”
Juriul a avut de ales între 26 de poeți care au fost selectați în 2021 pentru opere proprii.
Sondaj
Ați beneficiat de primă cu ocazia sărbătorilor de iarnă
Da
Nu
Nu lucrez
Declaraţia zilei
Noi, comisarii Gărzii Naționale de Mediu, am declanșat acțiunea spontană de protest, astăzi, 13 ianuarie 2022. Oprim pentru 2 ore toate activitățile de inspecție și control. Protestăm împotriva discriminării salariale, a ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
14 ianuarie 2022
EUR
Euro
4.9432 lei
USD
Dolarul SUA
4.3142 lei
CHF
Francul elveţian
4.7342 lei
GBP
Lira sterlină
5.9246 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7872 lei
XAU
Gramul de aur
252.8267 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2394 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3928 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1360 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4542 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2018 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6643 lei
Vremea
astăzi
Botosani
3.1 o C
Dorohoi
-2.0 o C
Bucecea
3.8 o C
Darabani
-2.2 o C
Saveni
0.1 o C
Ştefăneşti
-1.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.