Ştiri
Patriotism la nivel înalt într-o comună din Botoșani

Au venit cu ideea de a vopsi mobilierul stradal în culorile drapelului național.

O inițiativă care să reaprindă patriotismul

 

Localnicii dintr-o comună botoșăneană au devenit peste noapte „vedetele” Moldovei în materie de patriotism, după ce autoritățile locale au umplut satele cu mobilier stradal în culorile naționale. Edilii spun că vor să facă educație patriotică tinerilor, dar și să fie neutri politic, potrivit adevarul.ro.

 

Situată la aproximativ 20 de kilometri de municipiul reședință de județ, comuna botoșăneană Leorda a devenit peste noapte o „vedetă” a Moldovei, după ce mobilierul public a căpătat culorile naționale.

 

Comuna are aproximativ 2.200 de locuitori și problemele specifice așezărilor rurale din nordul Moldovei printre care lipsa locurilor de muncă, dar și sărăcia, iar până acum nu s-a remarcat cu pornirile patriotice.

 

Autoritățile locale spun că au încercat în ultimul deceniu să modernizeze infrastructura comunei, dar și să reaprindă patriotismul, așa că au venit cu ideea de a vopsit tot mobilierul stradal în culorile naționale, adică în roșu,galben și abastru.

 

Așa a ajuns Leorda, după modelul Clujului lui Funar, să aibă bănci și coșuri de gunoi tricolore.

 

Localnici încântați

 

Totul a pornit acum opt ani cu un proiect de amplasare a băncilor în comună. După ce a refăcut și asfaltat drumul prin toată comuna, edilul s-a gândit să pună bănci noi în fața fiecărei gospodării. Și aici ne referim în special la cele aflate la strada mare, mai vizibile.

 

Multe gospodării aveau în față bănci improvizate care nu dădeau bine. Așa că au fost înlocuite cu unele „standard”, făcute pe cheltuiala primăriei. Mai nou, localnici s-au trezit cu bănci vopsite în tricolor în fața porții. 

 

„Este o populație vârstnică, căreia îi place să iasă la aer și să stea la poartă. Am zis să îi ajutăm”,

 

spune edilul Ștefan Dulgheru.

 

Pe lângă bănci, mai ales în zona stațiilor pentru mijloace de transport în comun au fost amplasate și coșuri pentru gunoi.

 

În total, la Leorda au fost montate 202 bănci și 101 coșuri de gunoi, ceea ce este un mic record pentru o așezare rurală, căci s-a ajuns la o bancă pentru fiecare 10 locuitori, practic.

Este ca și cum în București ar exista peste 200.000 de bănci.

Citește întregul articol AICI

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Cătun ascuns de lume: O relicvă a poporului medieval

 

Un arbitru cu doar două meciuri în Superligă delegat la partida Botoșaniului cu FCSB
Delegare de necrezut la meciul dintre FC Botoșani cu FCSB.
Bătăușii de pe Primăverii REȚINUȚI de polițiști: Toți sunt din Suceava, unul a rămas internat în spital - VIDEO
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) au transmis în urmă cu puțin timp că toate persoanele implicate în scandalul de pe strada Primăverii au fost reținute. 
Aparatele care vor fi montate în casele oamenilor, Botoșaniul NU este pe listă: Arafat – Nu avem cum să acoperim nevoile
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a anunțat o inițiativă pentru îmbunătățirea siguranței locuințelor românilor.
Noi imagini șocante de la bătaia în stradă, doi bărbați ajunși la spital – VIDEO
Scenele violente au avut loc sâmbătă, 24 februarie 2024, pe strada Primăverii, în zona „capătul lui 1”.
Probleme pentru un titular de la FCSB înainte de meciul cu FC Botoșani
Elias Charalambous are bătăi de cap chiar înainte de meciul cu FC Botoșani de duminică, 25 februarie 2024.
Durere la moartea unei mămici de 42 de ani: Un simbol al iubirii necondiționate și al spiritului neînfrânt
Asociația „Salvează o Inimă” a organizat o campanie de strângere de fonduri, însă din nefericire femeia s-a stins din viață vineri, 23 februarie 2024.
Carte realizată în memoria Alexandrei Ivanov cu poezii și mărturii tulburătoare: Lansăm o invitație pentru toți...
Invitație lansată pentru toate persoanele care au cunoscut-o pe Alexandra Ivanov, tânără moartă la Maternitatea Botoșani.
Necaz la vamă pentru un șofer prins cu o mașină „fantomă”
Polițiștii de frontieră continuă cercetările în acest caz. 
Asfalt turnat pe o stradă de la periferia orașului – FOTOGALERIE
Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Un oraș din Suceava a devenit oficial stațiune turistică
Lista noilor stațiuni a fost publicată deja în Monitorul Oficial.
Doina Federovici, printre nominalizări: Ciolacu vrea mai multe doamne în funcțiile de top din administrație  
Declarațiile au fost făcute la Conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Mureş. 
Cu polițiștii pe urmele lui: Un botoșănean s-a izbit cu mașina într-un bar – FOTOGALERIE
Botoșăneanul nu a oprit la semnalele polițiștilor suceveni.
Bagaj suspect la Uvertura Mall, desfășurare de forțe seara trecută – VIDEO
A fost agitație vineri seară lângă cel mai mare centru comercial din Botoșani.
Iftime, enervat de amenințările cu exodul primarilor: Pleacă așa cu două valize de voturi în spate? / Ce, sunt singurii? VIDEO
Amenințările mai mult sau mai puțin voalate pe care unii primari le-au făcut după acțiunile declanșate de conducerea centrală privind impunerea lui Valeriu Iftime în funcția de președinte interimar al PNL Botoșani l-au enervat pe omul de afaceri.
Chirii majorate cu câțiva lei pentru specialiștii din Sănătate – LISTA prețurilor
Cuantumul actualizat al chiriilor va fi aprobat de către consilierii județeni în cadrul ședinței ordinare de miercuri, 28 februarie 2024.
Fotbalistul din Botoșani, salt spectaculos, de la Memorialul Ion Bordeanu la Liga 1 – VIDEO
Este unul dintre jucătorii de perspectivă de la FC Botoșani.
Săptămână încărcată de filme la Happy Cinema – PROGRAMUL
Cinematrograful din Uvertura Mall a anunțat numeroase filme ce vor fi proiectate în perioada 23-29 februarie 2024.
OFICIAL: Portarul bosniac a semnat cu FC Botoșani
Anunțul a fost făcut pe pagina oficială a clubului astăzi, 23 februarie 2024. 
ASTĂZI: Monica Adăscăliței reconfirmată pe funcția de manager a Spitalului Județean Mavromati
Primul mandat de interimat pentru medicul urgentist numit în funcția de conducere a celui mai mare spital al județului a expirat deja.
REZULTATE simulare Evaluarea Națională: Nicio medie de 10 la Botoșani – PROCENTUL de promovare la ambele probe
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Botoșani a primit rezultatele centralizate ale simulării Evaluării Naționale 2024.
Sondaj
Doriți comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale?
Da
Nu
Nu votez
Declaraţia zilei
„Avem colaborare cu o echipă să putem să facem aceste cursuri. Împreună cu dna director de îngrijiri ne vom ocupa de acest aspect. Mai sunt sincope și vrem și aceste cursuri pentru că sunt necesare să readucem în mintea ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Vremea
astăzi
Botosani
10.6 o C
Dorohoi
10.6 o C
Bucecea
10.0 o C
Darabani
11.0 o C
Saveni
11.0 o C
Ştefăneşti
13.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2024 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.