Cinci administratori a unor societăţi comerciale din Botoşani sunt cercetaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani la propunerea poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor înaintată ieri, 22 ianuarie 2013 în urma căreia s-a decis începerea urmăririi penale.
Primii dintre suspecţi, respectiv
L. Lica, de 54 ani și L. Ionuț, de 32 ani, din Botoşani, asociați și administratori ai unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de reținere și nevărsare în totalitate de către plătitorii obligațiilor fiscale a sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, constând în aceea că, în perioada februarie 2009 - iulie 2010, au reținut și nu au virat obligațiile fiscale în termen de 30 de zile de la scadență, în sumă totală de
18.425 lei. Prejudiciul cauzat bugetului general consolidat a fost asigurat în totalitate prin sechestru penal aplicat asupra bunurilor deținute.
De asemenea,
C. Valeria, de 40 ani, din Botoşani, administrator la o societate comercială, este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de reținere și nevărsare în totalitate de către plătitorii obligațiilor fiscale a sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, constând în aceea că, în perioada august 2008 – august 2012, a reținut și nu a virat obligațiile fiscale în termen de 30 de zile de la scadență, în sumă totală de
18.487 lei. Prejudiciul cauzat bugetului general consolidat urmează a fi asigurat prin sechestru penal aplicat asupra bunurilor deținute.
Pentru aceeaşi infracţiune este cercetat şi
P. Beniamin, de 32 ani, din Botoşani, administrator al unei societăţi comercial. El este acuzat de reținere și nevărsare în totalitate de către plătitorii obligațiilor fiscale a sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, constând în aceea că în perioada iunie 2011 – mai 2012, a reținut și nu a virat obligațiile fiscale în termen de 30 de zile de la scadență, în sumă totală de
27.732 lei. Prejudiciul cauzat bugetului general consolidat urmează a fi asigurat prin sechestru penal aplicat asupra bunurilor deținute.
Nu în ultimul rând ancheta procurorilor îl vizează pe
O. Alexandru, de 27 ani, din Botoşani, administrator al unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de reținere și nevărsare în totalitate de către plătitorii obligațiilor fiscale a sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, constând în aceea că, în perioada septembrie 2006 - iunie 2012, a reținut și nu a virat obligațiile fiscale în termen de 30 de zile de la scadență, în sumă totală de
8.366 lei. Prejudiciul cauzat bugetului general consolidat urmează a fi asigurat prin sechestru penal aplicat asupra bunurilor deținute de învinuit.
CITEŞTE:
Amenzi şi confiscări de aproape 1 miliard date de o instituţie – AFLĂ care