FC Botoșani pleacă în cursul zilei de sâmbătă spre Iași unde va avea de jucat un meci împotriva celor de la CSMS Iași, un derby al Moldovei. Astfel de întâlniri au captivat microbiștii, care probabil vor urmări cu interes și partida de duminică, de la ora 18:00, programată a se juca pe Stadionul Emil Alexandescu.
Leo Grozavu a declarat la conferința dinaintea meciului spune că acest meci este unul în care elevii săi trebuie să demonstreze ”în ce ape se scaldă”.
”În cazul unui rezultat bun putem emite pretenții la mai mult în partea superioară, altfel spun eu, suntem într-o poziție care este cea mai apropiată de realitate”
Leo Grozavu, antrenor principal FC Botoșani
Întâlnirile anterioare dintre botoșăneni și ieșeni s-au finalizat majoritatea incert, cu scor de egalitate. Însă, aceste date sunt doar statistici, susține antrenorul botoșănean.
”Așa cum sunt convins că și Steaua va pleca capul la Botoșani, se poate întâmpla același lucru pentru că acesta este fotbalul. Vorba lui Isti (Fulop n.r.) ca să-l citez. Orice început are un început. Așa că, se poate întâmpla. Eu îmi doresc ca invincibilitatea mea să rămână intactă, important este ce fac băieții pe teren. Eu am încredere în ei, sunt alături de ei, niște băieți extraordinari”
Leo Grozavu, antrenor principal FC Botoșani
Partida va fi una dificilă, totuși. CSMS Iași – FC Botoșani se joacă de la ora 18:00, când probabil va fi extrem de cald. Gazdele vin după mai multe rezultate negative, elevii lui Nicolo Napoli fiind montați să le ia toate cele trei puncte botoșănenilor.
De cealaltă parte cei din FC Botoșani vor să demonstreze că în meciul cu FCSB au avut doar un blocaj psihic. (G.E.)
Oana Sava
Nov 26, 2024
CLIPUL ZILEI 25 noiembrie 2024: S-a știut în interiorul PNL, Ciucă fără șanse în turul doi
Oana Sava
Nov 25, 2024
Remarcă din sediul PNL: La nivel de Botoșani sunt catastrofali și PSD și AUR, ca oameni – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024