Abonamentele se eliberează până vineri, 16 august.
Începând de miercuri, 7 august, și până vineri, 16 august, în intervalul orar 09.00 – 16.00, FC Botoșani va elibera persoanelor cu dizabilități abonamente care permit intrarea gratuită la meciurile organizate de club în ediția 2019-2020.
„Pe baza documentelor pe care le dețin și care atestă handicapul pe care îl au, respectiv certificate care să fie în termen de valabilitate, însoțite de cartea de identitate, persoanele în cauză se vor prezenta de astăzi (miercuri, nota red.) și până vineri, 16 august, la sediul clubului FC Botoșani pentru a ridica abonamentele”, a declarat Cătălin Anton, președintele FC Botoșani.
Copiii cu handicap, precum și persoana care îi însoțește, beneficiază de gratuitate la bilete de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice și sportive.
Adulții cu handicap beneficiază de bilete de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice și sportive, astfel:
– adultul cu handicap grav sau accentuat, precum și persoana care în însoțește beneficiază de gratuitate
– adultul cu handicap mediu și ușor beneficiază de 50% reducere la biletele de intrare
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doctorița care a luat șpagă de aproape 300 de ori vrea ca denunțătorii ei să fie PEDEPSIȚI
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
După minivacanță: Program PRELUNGIT la Serviciul de Pașapoarte
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Angajări la Maternitatea Botoșani – POSTURILE scoase la concurs
Oana Sava
May 04, 2024