În fiecare an, în perioada 15 martie - 15 aprilie sărbătorim Luna Pădurii, manifestare în cadrul căreia se desfăşoară cele mai importante evenimente silvice menite să sensibilizeze atât publicul, cât şi factorii decizionali, cu privire la importanţa pădurilor şi a rolului lor esenţial în menţinerea echilibrului ecologic.
Pentru a marca acest eveniment, Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Botoşani, împreună Direcţia Silvică Botosani au organizat o serie de acţiuni de plantare de puieţi forestieri, cu sprijinul primăriilor din Albeşti, Corni, Dobârceni, Şendriceni şi Vlădeni şi al unităţilor şcolare din aceste localităţi, se arată într-un comunicat de presă al Gărzii Naționale de Mediu - Serviciul Comisariatul Judeţean Botoşani.
Acţiunile de plantare se vor desfăşura în intravilanul celor cinci unităţi administrative-teritoriale (Albeşti, Corni, Dobârceni, Şendriceni şi Vlădeni) care au răspuns pozitiv iniţiativei , respectiv în zona parcurilor comunale şi a terenurile unităţilor de învaţământ.
În total, vor fi plantaţi aproximativ 1000 de puieti forestieri din speciile cireş, frasin, sânger, tei, paltin, catalpa, stejar, nuc negru, forstitia.
La această acţiune vor participa elevi voluntari din cadrul unităţilor de învăţamânt ale localităţilor menţionate, angajaţi ai UAT-urilor, comisari ai GNM-CJ Botoşani precum şi personal silvic care va acorda asistenţă tehnică voluntarilor.
Unul dintre obiectivele acestor acţiuni este informarea publicului larg, și în special a tinerilor, cu privire la rolul și importanța PĂDURII pentru viață și societate, în sensul conservării și protejării patrimoniului forestier.
Sală de judecată umplută de elevii din Dorohoi
Oana Sava
Apr 24, 2024
Încă o hotărâre la Tribunalul Botoșani: Acțiunea Locativa respinsă, dizolvarea merge mai departe
Sergiu Bălășcău
Apr 24, 2024
Patru posturi scoase la concurs din sursă externă la ISU Botoșani
Oana Sava
Apr 24, 2024
Simulare de incendiu la o școală din județ: Elevii au fost evacuați din clădire
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024