Oamenii legii au intensificat verificările la domiciliu în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, iar bilanțul amenzilor a trecut de echivalentul a 50.000 de euro.
Potrivit Centrului Județean de Comunicare Botoșani, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean au fost efectuate verificări la 632 persoane izolate la domiciliu și 21 localuri publice cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul stării de urgență.
Cu ocazia raziei au fost aplicate 77 de sancțiuni contravenționale.
Pe plan județean, în vederea gestionării cât mai eficiente a situațiilor de urgență, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani a fost alocată o linie telefonică a Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, respectiv 0231.508.155, fiind angrenate echipaje pentru preluarea, direcționarea și soluționarea tuturor situațiilor sesizate.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024