Spitalul Județean Mavromati se află în plină modernizare.
Purtătorul de cuvânt al unității medicale, medicul Bogdan Alexandroaie a declarat că extinderea Unității de Primiri Urgențe este un pas foarte important și asta pentru că tot mai mulți pacienți ajung în UPU cu diferite afecțiuni. Valoarea totală a proiectului este de 6.775.001 lei din care fonduri nerambursabile de 6.639.501 lei, asigurate prin Programul Operațional Regional (POR), axa prioritară dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale.
De asemenea, potrivit medicului botoșănean se dorește și reabilitarea ambulatoriului de la Mavromati.
Așteptam ca următorul proiect din punctul nostru de vedere să fie reabilitarea și modernizarea Spitalului de Urgență pentru că și aici este nevoie de modernizare. Sperăm că va fi următorul proiect de amploare în cadrul spitalului.
Bogdan Alexandroaie, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
PROGRAM special de lucru la Urban Serv în perioada sărbătorilor pascale
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Bursa Generală a Locurilor de Muncă organizată și anul acesta la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Bărbat suspect într-un dosar penal, prins de polițiștii botoșăneni la vamă
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Șoferiță AMENDATĂ de polițiștii rutieri după un control neașteptat în trafic
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024