Ştiri
Ploaie de plângeri de la bugetari către ministrul Muncii, de la uniforma care-i doar de toamnă-iarnă la o... sintagmă - GALERIE FOTO

Cine și-a imaginat că majorările masive ale salariilor bugetarilor o să le mai reducă acestora din pretenții s-a înșelat amarnic. Iar dovada a venit la Comisia de Dialog Social (CDS) care avut loc sâmbătă dimineață la Prefectură.

S-a majorat, dar nu s-a mai dat din urmă


Timp de două ori liderii sindicatelor din sistemul bugetar au avut o sumedenie de nemulțumiri să-i transmită ministrului Muncii, revenit în week-end la Botoșani.


Ce-i drept, nu prea au mai avut revendicări privitoare strict la nivelul salariului, ci la tot felul de sporuri, calcule privind vechimea, încadrarea în grupele de muncă și altele asemenea.


De exemplu, Liviu Axinte, președintele Ligii Sindicatelor din Învățământ, care chiar a intrat în contre cu Marius Budăi, era nemulțumit că, deși s-au majorat lefurile în educație, totuși nu s-au plătit și niște drepturi bănești câștigate în instanță.


Reprezentantul angajaților din Oficiul Județean de Poștă a cerut ca factorii să fie introduși la grupa I de muncă, iar sindicaliștii din Penitenciarul Botoșani măsuri mai dure contra deținuților, dar și alocarea unor fonduri pentru uniforma lucrătorilor, arătând că aceștia au echipament doar pentru ”toamnă-iarnă”, iar vara le este foarte greu când merg să păzească deținuții la muncă. De asemenea, nu vor să mai fi funcționari publici cu statut special, ci polițiști de penitenciare.


Președintele Cartel Alfa Botoșani, Daniel Bulboacă, era supărat din cauza unei sintagme dintr-un nou act normativ care în opinia sa ar limita acordarea anumitor drepturi bănești în sănătate, în timp ce medicul Yassin Jaber de la Secția de Pediatrie dorea ca o gardă de 24 de ore să fie luată în considerare ca trei zile de vechime și nu doar una singură.

 

A discutat statul cu statul, nici măcar un cuvânt despre lucrătorii din privat


”Sigur că mereu există nemulțumiri și acesta este și rolul sindicatului. Nu cred însă că este cineva aici care să spună astăzi că are același salariu din 2016”,


Mariu Budăi, ministrul Muncii.


De altfel, acesta i-a și spus Liviu Axinte că prin aceste solicitări pe care le fac fără încetare, indiferent de majorarea salariilor, sindicaliștii încearcă de fapt să își păstreze funcțiile, tot așa cum și politicienii vor să obțină noi mandate.  


Nici măcar un singur sindicalist nu a făcut referire și la lucrătorii din privat, care nici pe departe nu au beneficiat de majorările consistente de lefuri pe care le-au primit cei din aparatul de stat.


De altfel, întreaga ședință a fost un fel de discuție-negociere-plângere între stat și... stat pentru că nu a existat vreun sindicalist care să îi reprezinte și pe cei din privat, care produc în realitate banii din care se plătesc pretențiile interminabile ale bugetarilor.

 

loading...
ACUM: Ministrul Budăi, din şedinţă în şedinţă la Prefectură – FOTOGALERIE
Şpăgi în spitale şi la salarii de 3.000 - 4.000 de euro, vinovaţi sunt scoşi tot bolnavii: Se simt datori să dea

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google playdownload from apple store
ANUNȚ Convocare ședință ordinară Consiliul Județean Botoșani pe data de 28 februarie
Președintele Consiliului Județean Botoșani, în conformitate cu prevederile art. 94 alin. (1) şi (3) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările ulterioare, convoacă Consiliul Judeţean în şedinţă ordinară, pentru data de 28 februarie 2019, ora 1000, în sala de şedinţe a Palatului Administrativ.
(P) Tu știi cum să creezi o atmosferă relaxantă în locuința ta?
Momentele de pauza si destindere sunt foarte importante pentru sanatatea fizica, psihica si pentru o calitate crescuta a vietii. Chiar daca nu ai timp sa pleci intr-o vacanta sau sa te bucuri de serviciile unui spa, nu inseamna ca nu poti crea un mediu ideal de relaxare chiar la tine acasa!
(P) Tu știi care sunt tendințele pentru primăvara anului 2019 în materie de modă? Află TOTUL acum!
Pentru majoritatea femeilor, tendintele actuale reprezinta un factor decisiv. Cu toate ca multi dintre stilisti ne sfatuiesc sa purtam in principal ceea ce ne place sau ne avantajeaza, este important ca orice femeie sa abordeze o tinuta in tendinte, raportata la previziunile actuale. 
(P) O vacanță reușită începe cu o ofertă bună de închirieri mașini!
Indiferent de perioada din an pe care o alegi pentru concediu, serviciile de inchirieri masini vor reprezenta cea mai buna solutie de transport. Cu toate acestea, vei putea asigura o calatorie intr-adevar lipsita de griji numai daca apelezi la o companie serioasa care sa-ti ofere un inalt standard de calitate a serviciilor de inchirieri masini. Asadar, in randurile de mai jos vei putea descoperi cateva aspecte pe care ar trebui sa le iei in considerare atunci cand cauti o companie serioasa de inchirieri masini si o oferta avantajoasa.
(P) Manichiură cu gel UV 3 în 1 sau manichiură cu ojă normală? Avantaje și dezavantaje
Manichiura a fost mereu importantă pentru femei, chiar din vremea egiptenilor, care erau foarte atenți ca unghile să fie cât mai frumoase și bine îngrijite. Utilizau culori pictate cu henna pentru a-și înfrumuseța unghiile. Nefertiti, regina Egiptului a purtat pentru prima dată în istorie, unghii pictate cu roșu. Culoare obținută foarte greu din mii de petale de trandafir reduse prin fierbere.
RĂSPUNSUL autorităților privind câinii omorâți de teama extinderii pestei porcine
Mai mulți iubitori de animale au anunțat că vor protesta după ce autoritățile au omorât mai mulți câini din unele comune din județul Botoșani de teama răspândirii pestei porcine.
Probleme ridicate de oamenii de afaceri și cu salariile din construcții în fața ministrului Marius Budăi
A doua temă importantă abordată la întâlnirea oamenilor de afaceri cu ministrul muncii Marius Budăi și intermediată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) a fost despre ordonanța care reglementează salariile din domeniul construcțiilor.
CÂTE animale au mai rămas după declanșarea focarului de pestă porcină
Nu toți oamenii care locuiesc în zona de supraveghere și protecție a pestei porcine și-au sacrificat animalele la aflarea veștii că în zona apropiată există pestă porcină africană. 
Mihaela Huncă numită la șefia județeană a partidului lui Ponta 
La cinci luni de când a intrat oficial în Partidul Pro România, Mihaela Huncă a devenit coordonator al filialei județene.
Oamenii cu bani de la Botoșani, NERVOȘI pe Primărie: Taxă la gunoi de 100.000 de euro la afaceriștii mari– FOTO&VIDEO
Zeci de antreprenori de la Botoșani s-au prezentat nu tocmai joviali la întâlnirea convocată de Camera de Comerț, Agricultură și Industrie Alimentară (CCIA) Botoșani cu două teme importante: taxa de salubrizare și salariile din domeniul construcțiilor.
PSD-iștii acuzați că și-au bătut joc cu „copy - paste” de drumul Botoșani – Tg. Frumos: Să-i spună incompetentului ăla să termine licitația
Deputatul PNL Cristian Achiței a atacat dur PSD-ul din cauză că nu s-au demarat lucrările la drumul vital pentru botoșăneni și anume Botoșani – Târgu Frumos.
ÎNGRIJORĂTOR: Încă patru mistreți depistați cu pestă porcină în județul Botoșani - FOTOGALERIE
Comitetul Local de Combatere al Bolilor (CLCB) susține chiar în aceste momente o nouă ședință la Instituția Prefectului.
Primarul s-a dus la FC Botoșani să încurajeze băieții pentru play-off: Tot orașul este alături de voiVIDEO & GALERIE FOTO  
Pentru al doilea an consecutiv FC Botoșani are șansa de a se califica pentru prima dată în play-off – ul Ligii 1. Prima condiție pentru atingerea performanței o reprezintă obținerea victoriei în meciul cu Gaz Metan Mediaș, care se va disputa duminică, de la ora 17:00, pe Stadionul Municipal.
ATENŢIE: COD GALBEN la Botoşani
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, avertizări nowcasting Cod galben de intensificări ale vântului şi ninsoare viscolită, valabile pe durata orelor următoare în zone din Moldova şi Banat.
Conferință la PNL cu o apariție SURPRIZĂ la partid
Astăzi, 22 februarie 2019 la sediul Partidului Național Liberal, filiala Botoșani a avut loc o nouă conferință de presă.
Botoşănenii aşteptaţi la Târgul Mărţişorului: CÂND are loc deschiderea
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, sub patronajul Consiliul Judeţean Botoşani, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoşani, organizeazăTârgul Mărţişorului, Ediţia a IX-a. 
Botoşănean în stare GRAVĂ după un accident în Germania: Prietenii bărbatului, apel de ajutor pe FB - FOTOGALERIE
Un botoşănean a fost implicat într-un accident grav petrecut în Germania.
Centrul Medical Judeţean Botoşani al MAI face angajări: CE se caută
Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu Ploiești, subordonat Direcției Medicale a Ministerului Afacerilor Interne, cu sediul în municipiul Ploiești, Str. Ghimpați nr. 1-3, județul Prahova, organizează concurs:
Control la comercianții botoșăneni: Produsele tradiționale ASPRU verificate
Se pare că în multe magazine alimentare din Botoșani se comercializează produse tradiționale românești, de la diferiți producători. Acest lucru totuși nu este evidențiat de vânzători, deși ar trebui.
kalapod.net%20
Ministrul Budăi, spune că nu a uitat de unde a plecat: Ați fost colegii mei atâția ani, țin la voi, la toți - FOTOGALERIE
Declarativ, Ministrul Muncii, Marius Budăi se numără printre persoanele care nu uită locul din care si-au pornit ascensiunea. Astăzi a fost alături de aproximativ 200 de angajați botoșăneni, foști colegi.
NU a fost o dezbatere privata/cu usile inchise, a oprit cineva oamenii din mediul privat sa participe la aceasta sedinta? cum poate cineva care lucreaza ,,la stat' sa vorbeasca despre nevoile celor din mediul privat? Cu siguranta au fost intalniri si cu dumnealor in alte circumstante.Cand faceti asemenea afirmatii va rog sa le cantariti mai bine pentru ca dati in derizoriu si nu mai inspirati credibilitate.Mult succes in activitate !
20 ianuarie 2019, 09:22
Da! Da! Producătorii de plus mangleală!
19 ianuarie 2019, 18:01
Sa ridicat si problema salariatilor din privat na-ti vrut so mentionati a fost chiar spre finalul discutilor din partea sindicatelor.
19 ianuarie 2019, 17:43
Și speram ca ministrul Budai sa nu piardă foaia pe care și-a notat revendicările, ca aceasta sa ajungă la Dragnea și care poate nu o sa se șteargă undeva cu ea. Speram.
19 ianuarie 2019, 16:43
missgrey.ro
StarShinerS.ro
Sondaj
Ce fel de transport public vă doriți în municipiul Botoșani?
Cu tramvaie noi
Cu autobuze electrice
Cu microbuze
O combinație între primele trei variante
Declaraţia zilei
„ Au alocat acolo 9 milioane așa numai să nu spună ca nu au alocat. Dar în genere nu vor să transfere tronsonul Târgu Neamț - Iași la ministerul Transporturilor așa cum prevede legea adoptată anul trecut. Vor să continue cu ...
StarShinerS.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7619 lei
USD
Dolarul SUA
4.1988 lei
CHF
Francul elveţian
4.1953 lei
GBP
Lira sterlină
5.4653 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7869 lei
XAU
Gramul de aur
178.5589 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2449 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4983 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9841 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1775 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1856 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6381 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-7 o C
Dorohoi
-7 o C
Bucecea
-7 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
-7 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.