Vor fi însă ploi pe intervale scurte de timp.
Directorul ANM, Elena Mateescu, a anunțat la Antena 3 cum va fi vremea în mini-vacanța de Sfânta Maria.
”Vorbim de o perioadă în care manifestările de instabilitate temporar accentuată vor fi prezente și la acest sfârșit de săptămână și debutul săptămânii următoare, în special în zona montană, în partea de nord, centru, est a țării, dar cu siguranță și pe arii restrânse în restul țării, intensificări ale vântului în special în zona litoralului.
Așadar, pentru cei care se vor afla la acest sfârșit de săptămână și debutul săptămânii următoare în această mică vacanță, este bine să asculte recomandările autorităților, mai ales atunci când este arborat steagul roșu.
Nu în ultimul rând vorbim de valori de temperaturi situate la scara întregii țări între 23 până la 31 de grade Celsius, o vreme ușor mai caldă decât normalul termic al acestei perioade. În zona litoralului vor fi valori care pot depăși 26 de grade Celsius, apa mării va avea 23...24 de grade.
Săptămâna următoare vom avea valori de temperaturi în creștere, astfel încât, după 15, să consemnăm din nou o vreme caniculară în partea de vest, sud-vest, sud a țării, cu valori care pot depăși 36...37 de grade.
La munte este bine să avem o pelerină de ploaie, însă nu vor fi ploi continue, vor fi ploi pe intervale scurte de timp, însă cu siguranță asta nu ne va împiedica să ne petrecem minivacanța oriunde ne-am afla la sfârșitul acestei săptămâni. Și pe litoral este posibil să avem câteva reprize de ploaie”,
a explicat Elena Mateescu la Antena 3.
(Sursa Foto – Meteo Nord- Est)
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024