Vreme instabilă, cu vijelii, averse și descărcări electrice au anunțat meteorologii pentru aceste zile.
În ciuda frigului din ultimele zile, a ploilor și a vântului care pe alocuri a fost foarte puternic, botoșănenii s-au bucurat și de spectacolul naturii, fotografiind și postând pe rețelele de socializare imaginile surprinse.
Astfel, sute de aprecieri au avut imaginile cu norii din după-amiaza zilei de joi. La Vârfu Câmpului sau Cristești, dar și în alte zone din județ.
Amintim că, joi după-amiază, județul Botoșani s-a aflat sub două atenționări de tip Cod Galben, meteorologii anunțând ploi, vijelii și descărcări electrice.
De asemenea, Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică valabilă până duminică, 31 mai, ora 23:00, de instabilitate atmosferică.
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, căderi de grindină, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp și pe arii restrânse 30...40 l/mp.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Dezamăgire pe „Municipal”: FC Botoșani, remiză albă cu Voluntari în fața unui stadion plin - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024