La scurt timp după producerea accidentului de la Roma, Inspectoratul de Poliție Județean a emis un comunicat despre cele întâmplate.
În cadrul acestuia se precizează că instituția a fost sesizată că pe D.J. 296, în localitatea Roma. s-a produs un accident rutier soldat cu victime.
”Din verificările efectuate până în acest moment, s-a stabilit faptul că un tânăr, de 24 de ani, în timp ce se deplasa pe drumul județean D.J. 296, dinspre localitatea Roma înspre municipiul Botoșani, pe un sector de drum în aliniament, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare in care a intrat în impact cu copacii de pe marginea părții carosabile. În urma impactului, tânărul a fost proiectat în afara părții carosabile, fiind declarat decedat de către cadrele medicale sosite la fața locului”,
Comunicat IPJ Botoșani.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
De asemenea, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
Elevii de la Laurian, premii și mențiuni obținute la olimpiada de franceză
Gabriela Erdic
May 01, 2024
Sens unic cerut de taximetriștii botoșăneni în municipiul Botoșani, aprobat de Primărie
Gabriela Erdic
May 01, 2024
Garda de Mediu, sesizări penale și amenzi mari pentru arderi și distrugeri de vegetație
Gabriela Erdic
May 01, 2024
Amendă URIAȘĂ pentru dinamovistul care i-a făcut gaură în cap lui Benzar
Gabriela Erdic
May 01, 2024
Oana Sava
May 01, 2024