Primul zbor cu o cursă regulată a aterizat, astăzi, 12 noiembrie 2015, pe proaspăt modernizatul Aeroportul “Ştefan cel Mare” Suceava.
Cursa companiei “Tarom”, Bucureşti – Suceava, a decolat din capitală în jurul orei 12.20 şi a ajuns în Suceava la 13.15. Cursa a adus la Suceava 27 de pasageri. Printre aceştia s-au aflat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, dar şi parlamentari – Ovidiu Donţu, Neculai Bereanu, Steliana Miron şi Alexandru Băişanu. De asemenea, de la Botoșani au fost și deputatul Andrei Dolineaschi, Viorel Grigoraș și Șerban Mihăilescu.
Un bilet dus-întors cu “Tarom”, pe ruta Suceava-Bucureşti, costă în jur de 100 de euro. Avioanele “Tarom” vor pleca de la Bucureşti la ora 12:20. Zborurile Suceava – Bucureşti vor avea plecarea la ora 13:55.
“Tarom” va avea zboruri pe această rută de două ori pe săptămână, în zilele de luni şi joi. Lucrările de modernizare la Aeroportul “Ştefan cel Mare” Suceava s-au încheiat la finele lunii trecute. Valoarea contractului a fost de aproape 105 milioane de lei, fără TVA.
Sursa: Viva FM
Avertizare DNSC: O nouă fraudă online cu „promoții” primite prin mesagerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Burger King deschide primul restaurant din Suceava, în Iulius Mall
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Bărbat din Botoșani dispărut misterios de luni întregi
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024