Aceștia au desfășurat o serie de activități în complexul de apartamente în care copiii locuiesc.
Miercuri, 20 septembrie 2023, polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și cei din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, în parteneriat cu reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoșani au desfășurat o serie de activități alături de tinerii instituționalizați la Complexul de Apartamente Floare de Colț Dorohoi.
Aceștia au primit recomandări cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte în diferite situații de risc, implicațiile consumului de droguri la vârsta adolescenței. Discuțiile au vizat legislația în vigoare în domeniul consumului şi traficului drogurilor, exemple de situații în care tinerii au consumat droguri sau au fost implicați în alte infracțiuni din sfera traficului de substanțe interzise, precum şi consecințele legale ale acțiunilor acestora, se menționează într-un comunicat transmis de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
Specialiștii din cadrul CPECA Botoșani le-au explicat elevilor ce sunt drogurile, ce efecte au, din ce sunt obținute, în vederea conștientizării riscurilor la care se pot expune.
Tematica prezentată s-a axat și pe identificarea situațiilor de risc asociate plecărilor din unitatea de protecție, pe luarea măsurilor de prevenire adecvate pentru a evita unele situații de victimizare, precum și pe importanța conduitei preventive. Un comportament teribilist la vârsta adolescenței se poate transforma într-o tragedie, iar dispariția poate reprezenta o perioadă plină de riscuri de victimizare, cum ar fi riscul de a deveni consumator de droguri, riscul de a fi traficat sau de a deveni victimă a unor agresiuni sexuale.
(Sursa foto - BZI)
Redacția Botoșăneanul
Sep 10, 2024
Amnistia fiscală: CINE sunt cei care vor scăpa de o parte din datoriile la stat
Redacția Botoșăneanul
Sep 10, 2024
CUM se va aplica regula ”fără telefon” la școală, Ligia Deca: Se poate ajunge la exmatriculare
Redacția Botoșăneanul
Sep 10, 2024
ACUM: Deputatul Șoptică, un nou început la final de mandat – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Sep 10, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 10, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile