Pet-uri, ambalaje din plastic şi hârtie, cutii, sticle şi alte resturi menajere, aruncate la întâmplare, au fost strânse de pompierii botoșăneni în urma participării la „Ziua Națională de Curățenie”.
Acțiunea s-a desfășurat astăzi, în zona pădurilor Lebăda, Gorovei și gării Săveni.
Pompierii au răspuns astfel invitației Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Botoșani, care derulează acest proiect la nivel local, și împreună cu alți voluntari, au dorit să tragă un semnal de alarmă cu privire la protejarea naturii și păstrarea unui mediu curat și sănătos.
Zonele în care s-au deplasat pompierii au fost ecologizate, iar gunoaiele găsite au fost adunate și depozitate în saci de unică folosință.
Participarea pompierilor la această activitate a avut ca scop și promovarea acțiunilor bazate pe spirit civic și voluntariat, aceștia participând la toate campaniile dedicate mediului înconjurător.
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gabriela Erdic
Apr 29, 2024
Gabriela Erdic
Apr 29, 2024