Ştiri
Pompierii botoșăneni fac recrutări - În PREMIERĂ, pot participa și femei

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani continuă activitatea de recrutare a candidaţilor în vederea înscrierii la concursul de admitere la Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, unde au fost scoase 300 de locuri.

În premieră, la concurs pot participa și femei.

 

Înscrierea candidaţilor se face la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani din municipiul Botoșani, strada Uzinei, nr. 3, până la data de 15 noiembrie 2019 . Concursul va fi organizat în luna ianuarie 2020.

 

Programul de înscrieri este de luni până vineri (în zilele lucrătoare), între orele 9.00 – 15.00.

 

Pentru a participa la concursul de admitere, candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiții și criterii:

 

să aibă cetăţenie română şi domiciliul în România; să cunoască limba română, scris și vorbit; să aibă capacitate deplină de exercițiu; să fie declarați „apt” din punct de vedere medical, fizic și psihologic; să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 27 ani; să fie absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat; să nu aibă antecedente penale, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni; să fi obținut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puțin 9.00; să nu fi fost exmatriculați, pentru abateri disciplinare, dintr-o instituție de învățământ; să aibă un comportament corespunzător cerințelor de conduită admise și practicate în societate; să nu fi fost destituiți din dintr-o funcție publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani; să nu fi desfășurat activități de poliție politică, astfel cum sunt definite prin lege.

 

Informaţii privind graficul admiterii, tematica și bibliografia se găsesc pe adresa  http://www.scoaladepompieri.ro, secțiunea Admitere.

 

Detalii suplimentare se pot obţine și de la Serviciul Resurse Umane din cadrul ISU Botoşani, telefon la 0231/508.129.

loading...
VEȘTI bune pentru fetele din Botoșani, de la MAI

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
ANCHETĂ la Urgențe după moartea bărbatului de 44 de ani, șefa UPU: Sunt un om căruia îi pasă
Este o anchetă în desfășurare la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) după ce un bărbat de 44 de ani a murit chiar în unitatea medicală. Iar în cursul zilei de luni, la începutul săptămânii viitoare, controlul va fi finalizat. .
Gaz și energie electrică mai scumpe cu 20% anul acesta, Flutur: Lucru care nu se spune direct
Nu că în anii anteriori ar fi fost altfel, dar din nou, primarul Cătălin Flutur se plânge de situația financiară din Primăria Botoșani.
STRĂINI prinși muncind la negru la Botoșani, șeful lor amendat cu 80.000 de lei
Inspectorii de muncă au desfășurat controale împreună cu Biroul pentru Imigrări Botoșani.
Decizie istorică: Germania va despăgubi BOTOȘĂNENI supraviețuitori ai Holocaustului
Mii de cetățeni vor primi o remunerație lunară și o despăgubire retroactivă.
Copii exploatați în construcții: Patronul a fost AMENDAT
Angajatorul a fost sancţionat pentru muncă nedeclarată.
Culmea accidentului: Un moldovean cu fiul în mașină, singur pe șosea, și-a bușit mașina – FOTOGALERIE
Un cetățean din Republica Moldova care tranzita județul Botoșani a avut parte de un incident nefericit în dimineața zilei de vineri, 19 iulie 2019.
Pescuit ilegal pe Prut, întrerupt de jandarmi - FOTO
Bărbatul se afla într-o barcă pneumatică, în zona unei foste cariere de piatră.
Drum județean reparat în bătaie de joc?! Utilajul părăsit, muncitorii au dispărut: Niște simple cârpeli - FOTO
Un primar din Botoșani a criticat modul cum se lucrează pe drumurile județene.
Jucător de la FC Botoșani HĂRȚUIT de oficialii altui club
Jucătorul era supus unui tratament diferențiat față de colegii săi.
Cristiano Bergodi: Nu am avut prea des rezultate bune la Botoșani, va fi GREU
Partida FC Botoşani - FC Voluntari, din cadrul etapei a II-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 18:00.
Botoșănenii își scot la paradă mașinile de COLECȚIE
Sunt mașini cu o vechime de peste 30-40 de ani, atestate ca vehicule istorice și restaurate în majoritate până la ultimul detaliu.
Povestea impresionantă a călugărului care a construit PEȘTERA de la Sihăstria Voronei
Călugărul se nevoia la Sihăstria Voronei şi avea chilia alăturată de cea a Patriarhului Teoctist.
Comunicat PSD - Investițiile în județul Botoșani continuă: Școală nouă și drumuri modernizate în orașul Bucecea
Proiectele aprobate sunt în desfășurare, în diverse stadii de realizare.
Dosar penal pentru un botoșănean: CE au găsit polițiștii în geamantanul din mașină
Bărbatul a rămas și fără mașină, iar marfa a fost confiscată.
Patron REȚINUT pentru ultraj, după ce a bătut doi muncitori din Botoșani și a amenințat un echipaj de poliție
Muncitorii au fost bătuți după ce i-au reproșat patronului că nu au apă caldă.
Lecția de viață a lui Mirjam Bercovici, supraviețuitoare a Holocaustului - Atât i-am cerut: să nu facă bancuri cu evrei
Înainte de a deveni doctor în medicină, oncolog renumit, Mirjam Bercovici a fost pianistă în orchestra de la Botoșani, înființată în 1944 de avocatul Weber.
Unde s-au dus BANII PUBLICI alocați Centenarului Marii Uniri, la Botoșani
Lucrări care au primit finanțare nu s-au mai realizat niciodată.
Fiul criminal umbla plin de sânge prin sat, după ce și-a omorât tatăl
Moartea violentă a unui bătrân de 82 de ani din judeţul Botoşani a şocat întreaga comunitate.
Oaidă a marcat primul gol pentru FCSB chiar în Europa League
Fostul jucător al FC Botoșani a marcat primul gol în tricoul roș-albastru.
De ce un apartament NOU? Materialele de construcții moderne - un MOTIV pentru care să te muți într-un apartament nou
(P) Pentru construcțiile noi, normativele tehnice în vigoare sunt mult peste cele utilizate în proiectarea blocurilor vechi.
starshiners.ro%20
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Sondaj
Unde vă doriți cel mai mult să lucrați?
În sistemul bugetar
În sistemul privat
În străinătate
Nu știu / nu mă intereseză
Declaraţia zilei
„Ultima dată când am fost solicitați aici, l-am sancționat în conformitate cu prevederile Legii 61/1991. Avea manele la maximum și deranja tot blocul, s-a luat la ceartă cu toți vecinii, îi înjură, el era aici ca în curte la ...
astratex.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.7315 lei
USD
Dolarul SUA
4.2103 lei
CHF
Francul elveţian
4.2800 lei
GBP
Lira sterlină
5.2727 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9100 lei
XAU
Gramul de aur
194.9091 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2395 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4541 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9707 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2289 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1852 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6337 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.