Fostul premier al României, Victor Ponta, a fost chemat în această dimineață la DNA Oradea pentru a da declarații în calitate de martor într-un dosar de corupție în care este vizat și deputatul PSD, Andrei Dolineaschi.
El a fost audiat în dosarul șefului PSD Satu Mare, Mircea Govor, arestat preventiv pentru că s-a folosit de funcția și poziția în partid pentru a-și pune apropiații în posturi-cheie la Direcția de Finanțe Publice Satu Mare.
Procurorii DNA i-au cerut explicații lui Victor Ponta în legătură cu legăturile sale în dosarul Govor. Numele fostului premier apare în referatul de arestare a lui Mircea Govor, împreună cu cel al lui Liviu Dragnea. Anchetatorii încearcă să înțeleagă legătura dintre fostul premier și celelate personaje amintite în dosar, printre care se numără fostul ministru al Finanţelor, Daniel Chițoiu, și preşedinele ANAF, Gelu Diaconu.
Potrivit anchetatorilor, Mircea Govor ar fi încercat să intervină pe lângă aceștia pentru a-şi pune apropiaţii în funcţii cheie de la Direcţia de Finanţe Publie Satu Mare. Govor nu s-a limitat doar la acești doi actori, ci a căutat să înduplece persoane de la un nivel mult mai înalt: fostul ministru al transporturilor, Ovidiu Silaghi, și actualul președinte al PSD, Liviu Dragnea. Pe același subiect: Dosar de politician: Cât și cum s-a furat în guvernarea Ponta – VIDEO cu caracatița din jurul fostului lider PSD Botoșani
(Sursă: Click)
Redacția Botoșăneanul
Nov 03, 2024
ACCIDENT pe drumul Botoșani – Suceava: Pieton lovit în plin de un șofer de 26 de ani
Redacția Botoșăneanul
Nov 03, 2024
Primarul și-a amintit cum era antreprenor și se chinuia să plătească salariile angajaților – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 03, 2024
Botoșănean dat jos din camion după un control cu nereguli grave
Redacția Botoșăneanul
Nov 03, 2024
Biserică din Botoșani sfințită de mitropolit, moment emoționant pentru preotul paroh
Redacția Botoșăneanul
Nov 03, 2024