Ştiri
“Povestea Cenuşăresei”, un spectacol de teatru interactiv, duminică la Iulius Mall Suceava

Prichindeii au liber la distracție, în acest sfârșit de săptămână, la Iulius Mall Suceava. Personaje din povești și sesiuni de îndemânare le vor aduce culoare și veselie.

Devenite deja o tradiție, atelierele de creație organizate de Iulius Mall Suceava sunt prilej pentru ca cei mici să se bucure de timpul lor liber într-o manieră educativă și distractivă. Întâlnirile în care imaginația este pusă în valoare au loc și în această sâmbătă, 23 martie 2019, de la orele 14.00 și 15.00, în zona magazinelor pentru copii. Specialiștii Creativ & Deco sunt pregătiți să îi învețe cum să realizeze decorațiuni în ton cu primăvara. Mai exact, vor crea bile din polistiren, înfrumusețate cu floricele. Toate materialele necesare sunt asigurate de Iulius Mall, iar participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.

 

Duminică, cei mici sunt invitați să o întâlnească pe Cenușăreasa, într-un show interactiv. De la ora 16.00, pe scena de la etajul Iulius Mall, în zona food court, Teatrul La Cinema va pune în scenă o piesă îndrăgită de toți copiii, implicându-i în spectacol. Minunatul basm îi va conduce într-o lume de poveste, în care vor descoperi cum o fată simplă poate deveni o adevărată prințesă și vor înțelege ce este bine și ce este rău. O zână bună, un prinț, un pantof fermecat, prieteni necuvântători și o sumedenie de peripeții fac parte din „Povestea Cenușăresei”. Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta între 3 și 8 ani. Iulius Mall oferă intrarea liberă.

 

Vino să întâlnești personajele preferate, duminică, la Iulius Mall Suceava!

loading...
Teatru neconvenţional şi târguri de accesorii, în week-end, la Iulius Mall Suceava


 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Un deceniu de la pierderea unuia dintre cei mai devotați medici de la Botoșani – FOTO
Foștii lui pacienți nu l-au uitat nici după zece ani de la pierderea sa.
Șofer din Botoșani amendat și lăsat FĂRĂ permis, după o manevră periculoasă în trafic
Probleme pentru un șofer din Botoșani după ce a fost oprit de oamenii legii în trafic.
Dragnea ironizat de Cioloș după declarațiile de la Botoșani: Orice om îi este teamă că-i fură PLUS aragazele
Liderul PLUS, Dacian Cioloș, l-a ironizat pe Liviu Dragnea după ce acesta a susținut, într-unul din discursurile sale de campanie, că Alianța 2020 vrea să-i lase pe oameni fără case, terenuri, mașini frigidere și aragaze, odată ce va câștiga alegerile.
Avocat din Botoșani, mesaj din sediul ALDE: Oamenii sunt deschiși la o schimbare
Un avocat consideră că botoșănenii sunt deschiși la schimbare în ceea ce privește politicul. 
Elevă de 18 ani trântită de o mașină, pe Calea Națională – GALERIE FOTO
Fata se afla pe trecerea de pietoni în momentul în care a fost lovită de autoturismul condus de un bărbat de 35 de ani.
Pescarii amendați de jandarmi înainte de Florii, s-a lăsat și cu permise suspendate - FOTOGALERIE
Jandarmii botoșăneni au amendat ieri , 20 aprilie 2019, mai mulți pescari.
FAZA ZILEI: Primarul de la Dorohoi vrea să aibă județul lui – VIDEO
Dorin Alexandru, primarul celui de-al doilea municipiu al județului a primit cuvântul pe scenă, la vizita lui Liviu Dragnea de la Botoșani.
Val de ironii după elucubrațiile lui Dragnea de la Botoșani cu frigidere și ”aragaze”: Ne iau şi fierul de călcat?FOTOGALERIE
Liderul PSD Liviu Dragnea a ajuns iar subiect de glume în online după ce a sugerat că românii riscă să rămână fără case, maşini, frigidere şi aragazuri dacă vor vota cu alianţa USR-PLUS.
Vești pentru șoferi: CE se întâmplă cu înmatricularea auto
Se anunță schimbări menite a veni în sprijinul tuturor conducătorilor auto.
Campanie pe banii statului: Budăi trimite 100.000 scrisori pensionarilor după ce s-a sfătuit cu Dragnea
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat sâmbătă seară că ministerul său va trimite pensionarilor câte o scrisoare în care vor fi informați în legătură cu situația recalculată a pensiei, pentru ”buna informare”.
Dragnea le-a transmis PSD-iștilor botoșăneni că Opoziția vrea să le ia frigiderele și ”aragazele” din casă - VIDEO
Anunțul a fost făcut de către Liviu Dragnea, ieri, 19 aprilie 2019 la Casa de Cultură a Sindicatelor acolo unde  a avut Conferința Județeană de Alegeri.
Primar de Botoșani: Ministrul Transporturilor a venit la Botoșani ca să taie panglica la un semn de circulație – FOTO
Dumitru Chelariu, coordonator județean al Pro România, salută prezența ministrului Transporturilor la Botoșani.
ACUM: Peste 1.000 de botoșăneni participă la Procesiunea de Florii – GALERIE FOTO & VIDEO
În aceste momente pe străzile orașului Botoșani are loc tradiționala Procesiune de Florii. Sute de credincioși s-au adunat încă de la 13:45 la Biserica Sfântul Dimitrie din cartierul Marchian.
Concurs de informatică derulat la Asociația Nevăzătorilor, premiul a plecat din Botoșani - FOTOGALERIE
Azi, la Clubul Filialei nevăzătorilor Botoşani a prins viaţă un inedit concurs de informatică pentru nevăzători. Iniţiator şi principal organizator al concursului a fost Constantin Surugiu, secondat de soţia sa, Steluţa.
melimeloparis.ro%20
Cătălin Flutur, atac la Dragnea: Să forțez o întâlnire cu omul care se furișează prin orașul nostru?
Vizita delegației de miniștri ai PSD în frunte cu Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă a fost comentată și de primarul municipiului reședință de județ.
După Suceava și Botoșani, jandarmii îl protejează cu garduri pe Dragnea, la Iași
Înainte de evenimentul electoral organizat de PSD la Iași, sâmbătă dimineața au fost instalate garduri de protecție și au fost aduse efective de jandarmi în jurul Teatrului Național Luceafărul din oraș, după incidentele petrecute joi și vineri la Suceava și Botoșani.
”Your Rules” - inspiră-te din noul catalog de fashion lansat de Iulius Mall
(P) Marea ta pasiune este moda? Ai o personalitate puternică și modul tău preferat de exprimare este garderoba? Găsește inspirație în noul catalog online fashion „Your Rules”, disponibil pe site-ul Iulius Mall Suceava: http://iuliusmall.com/suceava/fashion/.
Comunicat PNL: Rareș Bogdan către Liviu Dragnea – ”Pe 26 mai, tu vei fi NIMIC!”
PNL a lansat pe internet un clip despre reacția arogantă a lui Liviu Dragnea la adresa unui tânăr care i-a transmis că PSD nu a făcut nimic pentru România.
DECIZIE a magistraților în cazul elevului acuzat de crima de la Pacea
Tânărul elev care este principalul suspect în crima de la Pacea va rămâne în spatele gratiilor.
kalapod.net%20
Asta-i bună! FC Botoșani a primit licență pentru cupele europene
Federația Română de Fotbal a anunțat astăzi cele șapte cluburi din Liga 1 care au primit licența pentru participarea în competițiile europene din sezonul următor, scrie gsp.ro.
starshiners.ro%20
missgrey.ro
Sondaj
În ce sistem sanitar aveți mai mare încredere?
În cel de stat
În cel privat
Prefer să merg în străinătate
Nu știu / nu mă intereseză
Declaraţia zilei
„Vor să desfiinţeze dreptul la proprietate. Dacă nu mai vreţi case, terenuri, maşini, frigidere, «aragaze» (n.r. – forma corectă la plural este aragazuri), e în regulă“, Liviu Dragnea, președinte PSD, la Botoșani ...
astratex.ro
otter.ro
Curs valutar
19 aprilie 2019
EUR
Euro
4.7607 lei
USD
Dolarul SUA
4.2327 lei
CHF
Francul elveţian
4.1761 lei
GBP
Lira sterlină
5.5053 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7834 lei
XAU
Gramul de aur
173.5601 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2362 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4879 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0277 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1661 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1853 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6376 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.