Ştiri
Povestea impresionantă a călugărului care a construit PEȘTERA de la Sihăstria Voronei

Călugărul se nevoia la Sihăstria Voronei şi avea chilia alăturată de cea a Patriarhului Teoctist.

Peştera de la Sihăstria Voronei a fost construită de Părintele Ioachim, Ion Boghian - pe numele lui dinainte de călugărie, din satul Oneaga. După Revoluţia din 1989, fiind profesoară de Religie, i-am scris Patriarhului tot ceea ce ştiam despre Părintele Ioachim, fratele bunicii mele, Maria Boghian, iar el mi-a răspuns şi mi-a transmis că faptele părintelui Ioachim sunt cunoscute şi consemnate undeva, în scrierile bisericeşti.

 

În timpul războiului din 1944, ruşii devastau nu doar locuinţe, poveşti de viaţă, ci şi biserici. Părintele Ioachim a avut, atunci, iniţiativa de a lua odoarele bisericii de la Sihăstria Voronei şi pe ale celei de la Vorona, în care vieţuiau călugări pe atunci, şi le-a adăpostit în peştera din apropierea mănăstirii. Apoi, venind la Oneaga, a stat de vorbă cu nepotul său, Neculai Popescu, pe care l-a găsit păscând vitele şi l-a rugat să vină să îl ajute. Itinerariul său avea să fie unul neobişnuit: trebuia să meargă pe firul râului şi să se oprească în locul în care va vedea o cămaşă agăţată într-un băţ. După ce şi-a sfârşit treburile, Neculai a plecat pe râu, spre a-şi asuma rolul său în planul Părintelui Ioachim. Odoarele au rămas aici până la încheierea războiului.

 

Mai târziu, şi Neculai s-a călugărit, iar toate aceste detalii de la el le ştiu - un călugăr cărunt, cu barba lungă şi albă, ca în poveşti. Mi le-a spus în drum spre peşteră - locul în care cei doi au devenit ctitori, în toată puterea cuvântului. Ajutaţi fiind şi de alţi oameni ai locului, au ridicat mai întâi şase chilii, apoi locul de închinăciune, o magazie pentru alimente, o masă lungă, mărginită de două bănci. La final, au luat odoarele celor două biserici şi le-au adăpostit aici, până la sfârşitul războiului. Demn de menţionat este şi faptul că, nu departe de biserica Sihăstriei, într-o căruţă plină cu pietre stătea un „om nebun”, iar când cineva încerca să se apropie, îi alunga - poate că făcea şi el parte din planul lor.

 

Au construit, apoi, o clopotniţă şi o fântână, mai ales că tatăl lui Neculai era meşter cunoscut în zonă. După ce au început să sape şi au găsit izvorul, l-au înfundat cu haine şi au consolidat fântâna din piatră, care era destul de adâncă. De aceea, la un moment dat Părintele Ioachim l-a chemat pe tatăl lui Neculai şi i-a spus să nu mai coboare, deşi lăsase acolo uneltele, fiindu-i teamă că se va surpa pământul peste el şi îl va pierde. Deşi acea groapă s-a acoperit, cu timpul, până astăzi se poate vedea o adâncitură lângă locul de închinare, care mi-a fost arătată de Neculai.

 

Tot el mi-a mai povestit cum, într-o seară, Părintele Ioachim l-a trimis pe un muncitor în magazia cu alimente. I-a spus să nu se teamă, din cauza şerpilor, şi să aducă toată mâncarea pe masă. „Mâncaţi mai potolit, măi, că mâine dimineaţă nu mai avem mâncare!” - le-a spus muncitorul. În acele clipe, văzând Părintele Ioachim că oamenii se sfiesc, le-a spus să nu se ridice de la masă până când nu vor fi mâncat tot. A doua zi, dimineaţă, pe când părintele îşi făcea pravila, s-au auzit dintr-odată glasuri de femei. Veniseră să le aducă turte coapte pe plită, cu ulei şi zahăr - iată puterea rugăciunii!

 

Părintele Ioachim, pe lângă rolul său de „stareţ”, se ocupa şi de grădina de legume. Pentru că era foarte priceput în a pune murături pentru iarnă, au venit părinţi de la Mănăstirea Cetăţuia şi l-au luat la Iaşi. După trecerea la cele veşnice a mamei mele (1987), am mers şi eu la Cetăţuia, să-l văd pe Părintele Ioachim - simţeam că am această datorie, să-l vizitez. Însă, din păcate, după doar un an, aveam să îl vizitez doar în cimitir, părintele trecând la Domnul în anul 1988.

 

Când s-au adus moaştele Sfântului Onufrie la Biserica Sihăstria Voronei, soborul de preoţi şi ierarhi, din care a făcut parte şi IPS Părinte Teofan, au urcat cu toţii la peşteră şi au sfinţit locul de închinăciune, iar monahul Neculai le-a povestit tuturor faptele petrecute aici de-a lungul vremii.

 

Am aflat, apoi, că pâmăntul pe care se află peştera aparţine Mănăstirii Popăuţi, biserica mănăstirii fiind ridicată de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, întreg ţinutul Botoşanilor fiind loc domnesc.

 

Toate aceste fapte ale Părintelui Ioachim mă onorează şi, în acelaşi timp, mă impresionează. De aceea, în anul 2011, prin Fundaţia „Ştefan Luchian”, a cărei preşedintă sunt, am cerut voie părintelui stareţ Ghedeon să ne permită să pictăm din nou interiorul peşterii, lucru care s-a şi întâmplat. Împreună cu doi profesori şi doi elevi am realizat acest lucru, am aşezat în Altar o Sfântă Cruce mai mare, sculptată, am adus şi covoare tradiţionale, ţesute în casă, şi am bătut în perete o placă din lemn, pentru ca toţi cei care vor ajunge aici să ştie că locul a fost construit de Părintele Ioachim din Oneaga.

 

Personal, l-am rugat pe arhitectul biroului judeţean, Mihai Mihăilescu, să mă însoţească până la Sihăstria Voronei, la peşteră, pentru a vedea dacă putem reconstrui locul aşa cum a fost odinioară. Mi-a spus că, din păcate, acest lucru nu este posibil, din pricina alunecărilor de teren din zonă, o eventuală soluţie fiind doar mutarea completă a peşterii mai sus, pe un platou.

 

Am decis să las totul întocmai, aşa cum a vrut Dumnezeu şi aşa cum se găseşte şi astăzi. Poate că ceea ce am realizat nu este de mare trăinicie, dar e tot ceea ce am putut face în momentul respectiv. Apa continuă să se scurgă pe pereţi, iar spre apus, soarele puternic va deteriora, în timp, pictura. Chiar dacă placa din lemn va putrezi şi ea, faptele Părintelui Ioachim vor rămâne, cu siguranţă, în memoria colectivă şi în scrierile bisericeşti - ca pildă adusă nouă şi urmaşilor noştri.

 

Prof. Aglaia Corneanu, nepoată a Părintelui Ioachim şi preşedinta Fundaţiei „Ştefan Luchian” din Botoşani, în Ziarul Lumina

 

loading...
Icoană unicat în lume ascunsă într-o biserică din Botoșani - FOTOGALERIE

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Noul prefect a jurat în fața unui monitor, fără vreun parlamentar prin preajmă, dar cu ex-prefectul alături – VIDEO & GALERIE FOTO
Ceea ce Botoșăneanul a anunțat în premieră vinerea trecută s-a întâmplat: Alexandru Colbu este noul prefect al județului. Directorul adjunct de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a depus miercuri seară jurământul.
ACUM: Șefimea de la Botoșani a umplut sala Prefecturii pentru jurământul noului prefect – GALERIE FOTO & VIDEO
Cu aproximativ 30 de minute înainte de ora programată au început să apară participanții la ceremonia de învestire a noului prefect a județului Botoșani, Alexandru Colbu.
Se caută secretară la o școală din Botoșani
O unitate de învățământul din județul Botoșani anunță scoaterea la concurs a unui post vacant.
Atenție, șoferi! Portal FALS pentru achiziția rovinietei, LISTA distribuitorilor din Botoșani
CNAIR nu își asumă nicio responsabilitate cu privire la accesarea, în vederea achitării rovinietei, a unor portaluri web neautorizate.
ANUNȚ Consiliul Județean: Consultare publică privind noile tarife pentru drumurile publice
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Consiliul Județean Botoșani anunță deschiderea
Botoșănean băgat în spital din cauza unei centrale termice
 A fost de ajuns o clipă de neatenție pentru ca un botoșănean să ajungă la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati.
Prins cu un Mercedes furat din Belgia, mașină confiscată pe loc
Botoșăneanul este cercetat pentru tăinuire.
Inaugurare cu reduceri și lactate delicioase în Botoșani, Lacto Solomonescu deschide un nou magazin
(P) Cunoscutul producător de brânzeturi și lactate Lacto Solomonescu deschide un nou magazin în municipiul Botoșani. Acesta va fi situat pe bulevardul George Enescu, la numărul 7A, în cadrul magazinului Dorian.
Noi beneficii pentru elevi după ce Orban a primit reclamații de la Botoșani
Veste bună pentru o parte dintre elevii din școlile botoșănene și nu numai.
Costică Macaleți a preluat astăzi președinția Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est
Președintele Consiliului Județean Botoșani, Costică Macaleți, participă astăzi la ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.
Pe ultima sută de metri: Șlincu solicită bani din fondul de rezervă al Guvernului pentru primăriile din județ
Prefectul Dan Șlincu a înaintat către Guvern Proiectul de Hotărâre de Guvern privind alocarea unei sume de bani din Fondul de rezervă bugetară pentru finanțarea unor cheltuieli curente ale unor unități administrativ-teritoriale din județul Botoșani
Botoșănean, probleme cu legea după ce a ascuns un telefon într-un … caș
Un botoșănean a ajuns să dea socoteală în fața instanței după ce a încercat să-și ajute fratele.
Lacul cu nuferi de la Ipotești iese la lumină, investiție de aproape 200.000 de lei - FOTO
Lacul cu nuferi de la Ipotești, obiectiv turistic și cultural cu potențial național, beneficiază, de la începutul acestei săptămâni, de un sistem de iluminat ultramodern.
Micii pompieri din Botoșani în acțiune, în cadrul unui proiect unic la nivel național - GALERIE FOTO
Curajul, responsabilitatea şi mândria de a fi salvator s-a citit în ochii fiecărui copil care a participat la acțiune, mulți dintre ei mărturisind că vor să devină pompieri.
Plângerea împotriva lui Oprișanu a ajuns la DNA, acuzații peste acuzații la adresa medicului botoșănean: Jaful este de proporții
Deputatul care l-a dus după gratii pe cunoscutul medic botoșănean Mihai Lucan, în urma unor plângeri similare, a fost ieri la DNA şi a depus documentele.
Unul dintre cei mai iubiți ierarhi a slujit, vineri, în Mănăstirea Popăuți: Primim darurile sfinţilor, dar nu ne gândim cum au trăit aceşti oameni atât de bineplăcuţi lui Dumnezeu
Înaltul ierarh a vorbit despre virtutea blândeţii şi despre credinţă ca întâlnire a omului cu Dumnezeu.
Hoții îți invadează intimitatea, tu ce măsuri ai luat? – VIDEO
La nivelul judeţului Botoşani, în primele nouă luni ale anului 2019, au fost sesizate cu 23 la sută mai puţine furturi din locuinţe, comparativ cu perioada similară a anului 2018.
La Darabani s-a desființat Poliția Locală, CE se pregătește la nivel național pe banii contribuabilului
Sindicaliştii din Poliţia Română cred că trecerea serviciilor de Ordine Publică şi Poliţie Rutieră în subordinea edililor va avea efectele catastrofale asupra cetăţenilor.
ATENȚIE! Mai multe comune și două orașe rămân joi fără apă potabilă
S.C. Nova Apaserv S.A. Botoşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat.
Comunicat PSD: Deputatul Costel Lupașcu prezent în Washington D.C. - SUA la Forumul Parlamentar Transatlantic
Bravo superb articol ..respectul nostru pt cei care au lasat lucruri memorabile in existenta lor pe meleagurile acestei zone trebuie sa dainue in etern
19 iulie 2019, 12:41
kurtmann.ro%20
Sondaj
Se va schimba România în bine după votul de la prezidențiale?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Acolo unde nu am știut, am cerut fără orgoliu sprijinul colegilor din aparatul de specialitate al prefectului și astfel am făcut și eu parte din familia lor. Le mulțumesc așadar pentru disponibilitatea de care au dat dovadă și ...
fashiondays.ro
inpuff.ro%20
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7794 lei
USD
Dolarul SUA
4.3124 lei
CHF
Francul elveţian
4.3785 lei
GBP
Lira sterlină
5.6715 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9683 lei
XAU
Gramul de aur
203.4229 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2485 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4459 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9476 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2578 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1873 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6396 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.